Politică Administrație

Ioan Dîrzu: Peste 1 miliard de lei, la rectificarea bugetară pentru Ministerul Agriculturii

Ioana Oprean

Publicat

în

La rectificarea bugetară, Ministerul Agriculturii va primi peste 1 miliard de lei, din care 640 de milioane de lei pentru despăgubiri, care vor fi alocate fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din această vară,106 milioane de lei pentru plata subvenţiei la motorină pentru trimestrul III, iar diferenţa este o sumă pe care Ministerul Agricutlturii a cedat-o bugetului consolidate, la rectificarea precedentă, pentru a ajuta celelalte ministere în procesul de cofinanţare a fondurilor europene.

De la 1 noiembrie, cel mai probabil se vor primi cereri din partea fermierilor, urmând ca la începutul sau la jumătatea lunii decembrie să se înceapă plăţile către fermieri.

Suprafaţa terenurilor agricole afectate de secetă, în diverse stadii, se ridică la 1,6 milioane de hectare. Vor beneficia de aceste despăgubiri aproape 174.000 de fermieri, după evaluările pe care le-au făcut direcţiile agricole şi instituţiile care funcţionează în subordinea prefecturilor. Din totalul beneficiarilor, 165.000  sunt persoane fizice.

La nivelul judetului Alba, suprafaţa agricolă afectată de secetă este de 8000 ha şi vor beneficia de aceste despăgubiri 360 fermieri, din care 316 persoane fizice  şi 44 persoane juridice.

La culturile principale, despăgubirea, spre exemplu la porumb, nu poate să depăşească 420 de lei la hectar în cazul persoanelor juridice şi 210 lei la hectar în cazul persoanelor fizice. Orice ajutor pe care  Ministerul Agriculturii îl  acordă unui beneficiar trebuie să se conformeze regulilor ajutorului de stat.

Categoriile de culturi pentru care se vor acorda despăgubirile sub forma unor ajutoare de stat sunt : porumb boabe,floarea-soarelui, soia, cartof, sfeclă de zahăr, legume, plante de nutreţ, păşune şi fâneaţă.

“Guvernul Ponta doreşte să plătească aceste despăgubiri până la sfârşitul anului 2015, pentru că efortul este uriaş. Sunt peste 170 de mii de cereri care trebuie primite, trebuie verificate şi plătite către beneficiari. Agricultura constituie un sector important pentru economia românească şi trebuie să fie susţinută de orice gurvern, aşa cum o face guvernul actual”, a afirmat deputatul Ioan Dîrzu.

Biroul de Presă al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrări în desfășurare pe mai multe străzi din Teiuș: Unde se acționează În această perioadă sunt în desfășurare lucrări pe mai multe străzi din orașul Teiuș, au anunțat, marți, 24 februarie 2026, reprezentanții administrației locale. Concret, potrivit acestora, pe strada Horea se montează căminele se scurgere pentru apele pluviale, prevăzute cu sisteme Geiger și tubulaturile […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Drept la replică | Prof. Irimie Popa după Memoriul primarilor din Apuseni care au cerut demiterea sa de la conducerea Societății „Avram Iancu”: „În loc să fiți parte din soluție, ați ales să jucați ca parte din problemele cu care moții se confruntă” După ce o mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.  „Mediul […]

Citește mai mult