Ioan Dîrzu: La Alba Iulia avem dovezi incontestabile pentru a deveni Capitala creştinismului din Transilvania
S-a vorbit mult despre cercetările arheologice de la Alba Iulia, din zona catedralei romano-catolice din Cetate. Aici a fost descoperită, în primăvara anului 2011, prima biserică creştină răsăriteană din Transilvania, datând din secolul al X-lea, ceea ce confirmă existenţa şi continuitatea poporului român pe aceste meleaguri, dar şi viaţa bisericească de la acea vreme. Iată că, după mai bine de un mileniu, aflăm că Alba Iulia a fost transformată, la mijlocul secolului al X-lea, în sediu episcopal răsăritean. Episcopia de Alba Iulia, păstorită de arhiereul Ierotei, aparţinea direct de Patriarhia apostolică a Constantinopolului datorită importanţei istorice, economice şi strategice a oraşului. Avem dovada incontestabilă că, încă din Evul Mediu timpuriu, aici, în cetatea noastră, a existat creştinism românesc organizat. Multe construcţii importante, dar şi documente, s-au pierdut de-a lungul timpului şi tocmai de aceea biserica ierarhului Ierotei poate fi considerată obiectivul cel mai important care trebuie vizitat, în Cetatea Alba Iulia, după cum este de părere şi ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia. Din păcate, cuvântul specialiştilor a contat prea puţin în luarea deciziei, iar autorităţile care ar fi trebuit să aibă un rol important, pur şi simplu au tăcut. Ruinele bisericii au fost acoperite, aşa că acum prea puţini sunt cei care ştiu că acolo se află ceea ce ne-a mai rămas dintr-o importantă biserică, dovada clară că Cetatea Albei trebuie să fie capitala creştinismului din Transilvania. În ceea ce mă priveşte, mă voi implica pentru ca această dorinţă să devină realitate. În următoarea perioadă, voi avea o întâlnire cu ÎPS Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, cel care a remarcat, imediat după anunţarea decoperirii arheologice, importanţa bisericii lui Ierotei, însă din păcate nimeni nu a ţinut seama de ea. Le vom explica celor în drept că avem dovezi incontestabile ce trebuie valorificate şi păstrate peste ani aşa cum se cuvine, pentru a fi lăsate generaţiilor viitoare, în capitala creştinismului, aici, la Alba Iulia.
Ioan DÎRZU,
deputat USL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]