Ioan Dîrzu: ”Incompetenţa şi gunoaiele încep să miroase urât!”
După ce mai mult de o lună de zile am primit gunoaiele din Cluj şi Turda, prin grija primarului Hava Mircea Gheorghe faţă de colegii primari PDL, transformând astfel Municipiul Alba Iulia în groapa de gunoi a Transilvaniei a venit şi momentul să decontăm incompetenţa conducătorilor.
Prin urmare odată cu închiderea gropii de gunoi de la Pârâul Iovului, noul depozit ecolgic de la Galda, fiind doar în faza de start a lucrărilor, deşi contractul de finanţare a fost semnat în anul 2012, fapt ce se datorează iresponsabilităţii şi managementului defectuos al lui Dumitrel Ion suntem în situatia de a plăti dublu pentru serviciul de colectare a gunoiului atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice. Din acest motiv le cer public celor doi manageri ai administraţiei locale şi judeţene Hava si Dumitrel să îşi dea de urgenţă demisia!
Cetăţenii trebuie să conştientizeze că aceste tarife dublate acum nu vor mai fi reduse în viitor, ci vor creşte şi chiar se vor tripla. Administratia publică locală şi consiliile judeţene sunt responsabile de elaborarea şi implementarea proiectelor de gestionare integrată a deşeurilor finanţate prin fonduri europene, în realitate putem vedea acum nepasarea şi lipsa de reacţie a lui Ion Dumitrel presedintele Consiliului Judeţean, termenul de finalizare a depozitului de gunoi de la Galda de Jos este în anul 2016, după care urmează bineînţeles proceduri de licitaţie care mai pot întarzia darea în folosinţă cu încă un an.
Aceste aspecte ne arată că de fapt majorările actuale de preţ vor fi valabile pentru cel putin doi ani, după care vor urma noi scumpiri, care vor putea depăşi limita suportabilităţii familiilor cu venituri modeste.
Pe bună dreptate oamenii sunt revoltaţi că am ajuns în această situaţie, de aceea consider că avem nevoie de lideri mai responsabili şi aplecaţi mai mult spre nevoile reale ale oamenilor,o administratie performantă şi nu deplasări lunare în străinătate sau achiziţia de maşini scumpe din bani publici. Nepăsarea pentru modul în care este cheltuit banul public a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit datorită unei viziuni marcată de măsurile guvernării anterioare în care Boc şi Băsescu au împovarat excesiv populaţia pentru a putea susţine financiar retrocedările ilegale şi alte afaceri ale „băieţilor deştepţi”.
PSD vine acum cu o viziune îndreptată spre toţi românii, astfel încat aceştia să aibă un trai mai bun şi să nu mai existe nici o categorie socială nedreptaţită, dar şi cu soluţii concrete la nivel local pentru stoparea acestui flagel de prăduire a banului public, întreţinut de cei doi baroni locali HAVA ŞI DUMITREL împreună cu camarila lor de firme abonate la contracte pe bani publici.
Ne dorim într-adevăr o administraţie mai bună şi acest lucru este posibil, de aceea este necesar că cei doi să plece de bunăvoie pentru a putea începe reconstrucţia administrativă atât la nivelul Municipiului cât şi a judetului.
Preşedinte PSD Alba, deputat Ioan DÎRZU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”
Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]