Investiții imobiliare de un miliard de euro, în creștere cu 10%, în România, în 2017 – Studiu
Conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară, volumul investiţiilor imobiliare în România în anul 2017 este estimat la un miliard de euro, valoare cu aproape 10% mai mare decât cea înregistrată în 2016 (890 milioane euro). Valoarea reprezintă 8% din totalul consemnat în regiunea Europei Centrale şi de Est, de 12,17 miliarde de euro.
Ritmul de creştere a pieţei româneşti este, conform studiului JLL România, cu mult peste cel al întregii regiuni (3,3% faţă de 2016), dar, cu toate acestea, volumul din România rămâne sub potenţial.
Specialiştii se aşteaptă, având în vedere tranzacţiile în curs, ca 2018 să fie un an bun pe piaţa românească în ton cu estimările privind volumele din ECE care indică pentru acest an depăşirea recordului consemnat în 2017. Interesul investitorilor pentru regiune rămâne ridicat.
Polonia şi Cehia s-au menţinut liderii regiunii pentru al doilea an consecutiv, cu o cotă de piaţă de 39%, respectiv, 27%. Acestea au fost urmate de Ungaria (14%), România (8%), SEE (8%) şi Slovacia (4%), potrivit raportului CEE Investment Market realizat de JLL. În România, numărul tranzacţiilor a crescut, valoarea medie fiind de aproximativ 28,5 milioane de euro.
Volumele pieţei au fost dominate de tranzacţiile cu proprietăţi de retail (43%), în timp ce segmentul industrial şi logistic a cumulat 22%, acesta fiind urmat de piaţa hotelieră cu 18% şi de cea de birouri cu 17%.
„Tranzacţia prin care Elbit Imaging a vândut complexul hotelier Radisson din Bucureşti, pe fundalul unei pieţe de birouri letargice din punct de vedere investiţional, a urcat sectorul hotelier înaintea celui de birouri din punct de vedere al lichidităţii în 2017. Este o situaţie inedită. Retailul şi birourile ar trebui să domine piaţa de investiţii, având în vedere valoarea proprietăţilor existente”, au precizat realizatorii studiului.
Vânzarea Radisson reprezintă cea mai mare tranzacţie hotelieră realizată vreodată în România şi una dintre cele mai mari înregistrată în CEE şi totodată cel mai scump imobil vândut vreodată în Bucureşti.
Pe piaţa de retail, cea mai mare tranzacţie a anului a fost achiziţia a 50% din portofoliul de retail şi de birouri al Iulius Group de către grupului sud-african Atterbury.
Cea mai notabilă tranzacţie pe segmentul birourilor a fost achiziţia de către Immochan a Coresi Business Park din Braşov de la Ascenta Management. Alte tranzacţii majore includ preluarea Green Court Building C de către Globalworth, de la Skanska, cu suma de 38 de milioane de euro şi vânzarea ART BC către Hili Properties cu 30 de milioane de euro.
Pe piaţa industrială şi de logistică, cea mai mare tranzacţie din 2017 a fost cea prin care portofoliul Logicor din România a fost preluat de China Investment Corporation, în cadrul unei tranzacţii paneuropene, dar şi achiziţia depozitului Renault din Oarja de către Globalworth, cu 42 de milioane de euro.
Din punct de vedere geografic, Bucureştiul a reprezentat aproximativ 36% din volumul total al investiţiilor din România, mai puţin decât în 2016, indicând o îmbunătăţire a lichidităţii în oraşele secundare.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Control guvernamental asupra invertoarelor prosumatorilor în România. APCE: ,,O taxă mascată asupra echipamentelor energetice private ale cetățenilor”
Control guvernamental asupra invertoarelor prosumatorilor: ,,O taxă mascată asupra echipamentelor energetice private ale cetățenilor”. România ar putea deveni prima țară din lume care impune un control guvernamental plus o taxă asupra echipamentelor energetice private ale cetățenilor. În cazul în care proiectul de lege referitor la auditarea cibernetică obligatorie și cu plată pentru prosumatori urmează să […]
Vacanța de iarnă 2025: Când începe și câte zile libere au elevii de Crăciun și Revelion Vacanța de iarnă 2025 este una dintre cele mai așteptate perioade din an pentru elevii din România. Iată când are loc vacanța de iarnă 2025 și câte zile libere vor avea elevii și profesorii la final de an. Vacanța de […]
Proiect de lege pentru românii cu datorii: Plafon minim de 3.000 de lei, protejat de popriri
Proiect de lege pentru românii cu datorii: Sumele sub 3.000 de lei ar putea fi protejate de popriri Un nou proiect de lege aflat în dezbatere la Senat propune instituirea unui plafon minim de 3.000 de lei în conturile bancare ale persoanelor fizice, sumă care nu va putea fi poprită. Inițiativa aparține deputatei Anamaria Gavrilă, […]