Investiție de peste 1,5 milioane de lei la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce vor cuprinde lucrările
Investiție de peste 1,5 milioane de lei la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Ce vor cuprinde lucrările
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia urmează să beneficieze o investiție de peste 1,5 milioane de lei în cadrul proiectului ,,Reparare capitală medicină legală”, licitație lansată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, astăzi, 28 decembrie.

Potrivid documentației, prin realizarea acestei investiții Spitalul Județean de Urgență Alba lulia urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a populației și realizarea unui sistem de sănătate modern și eficient, pus permanent în slujba pacientului pentru desfășurarea în bune condiții a actului medical din punct de vedere al diagnosticării si tratării, compatibil cu sistemele de sanatate din Uniunea Europeană.
Serviciile vor fi continuu îmbunătățite prin competente profesionale deosebite, promovarea bunelor practici medicale și implementarea tehnologiilor inovatoare. Fiecare pacient va fi tratat ca fiind cel mai important și energia va fi canalizată pentru a preveni, a diagnostica, a trata si a oferi îngrijiri medicale la standarde cat mai înalte, îmbunătățind calitatea vieții pacienților.
Realizarea lucrărilor propuse în proiect au scopul de a optimiza fluxurile, asigura microclimatul optim, asigurarea unor finisaje de calitate, durabile, ușor de intretinut.
Lucrări de demolare :
- desfacerea tencuielilor degradate si afectate de execuția instalațiilor;
- Spargerea unor pereți de compartimentare conform planșelor din proiect;
- desfacerea pardoselilor;
- desfacerea sapelor unde este cazul ;
- demontarea ușilor,
- demontarea obiectelor sanitare ;
- demontarea corpurilor de iluminat, prizelor, întrerupătoarelor..;
- demonatrea instalațiilor termice ;
- desfacerea placajelor cu faianța ;
- desfacerea tencuielilor interioare degradate ;
- desfacerea parapetului ferestrei pentru montarea ușii de acces de la etajul I ;
- rectificarea treptelor,
- spargere trotuar in zona utilajului de ridicare ;
Lucrări interioare:
- Execuția sapelor si straturilor suport pentru pardoseli unde este cazul ;
- Execuție compartimentări,
- Tencuieli interioare ;
- Glet;
- Realizarea hidrozolatiei la grupurile sanitare si spatiile cu medii umede ;
- Montare usi,
- Montare usi etanșe la fum pentru închiderea caselor de scara dotate cu dispozitiv de autoinchidere.
- Pardoseli PVC, beton poliuretanic sau gresogranit conform planșelor de arhitectura anexate.
- Placaje la pereți cu faianța ;
- Placaje din pvc la pereți ;
- Zugrăveli interioare ;
- Montare usi etanșe la fum la casa de scara ;
- Montare usi cu miez din PAL perforat placat cu HPL si placi de protecție
- Montare stergatoare profesionale de picioare ;
- Montaj platformă elevatoare pe plan înclinat;;
- Execuție rampa pentru accesul persoanelor cu dizabilitati.
- Execuție masti pentru rezervoare WC si coloane,
- Montare balustrada si mana curenta.
- Refacerea trotuare si alei afectate in timpul execuției ;
- Refacere spatii verzi.
- instalatii sanitare cu sistem de monitorizare a consumului de apa ,
- instalatii electrice si sistem de iluminat cu led;,
- montare sistem de panouri fotovoltaice pe acoperiș,
- instalație de încălzire,
- ventilație
- montare recuperatoare de căldură in sălile de consultatii si tratament;
- Instalație de canalizare a stergatoarelor de picioare
- Refacere spatii verzi.
- instalatii sanitare cu sistem de monitorizare a consumului de apa ,
- instalatii electrice si sistem de iluminat cu led;, montare sistem de panouri fotovoltaice pe acoperiș, instalație de incalzire, ventilație (exhaustare a
- montare recuperatoare de căldură in sălile de consultatii si tratament;
- Instalație de canalizare a stergatoarelor de picioare ;
Finisajele interioare
- Pardoselile, finisajele pentru pereți si tavane se vor realiza conform tabelelor de mai sus, respectând caietele de sarcini.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD
Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]
Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”
Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan. Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
