Investiție de amploare la Ocna Mureș: Câmpul de sonde ar putea deveni muzeu, în aer liber, al sării
Investiție de amploare la Ocna Mureș: Câmpul de sonde ar putea deveni muzeu, în aer liber, al sării
Autoritățile locale din Ocna Mureș vizează transformarea câmpului de sonde din localitate într-un muzeu în aer liber, în afara investițiilor care deja se concretizează, precum Baza de tratament și agrement și Complexul sportiv din zona Bazei de tratament și agrement.
La nivelul administrației locale, au avut loc discuții cu Ministerului Economiei și SNS SALROM SA, referitor la realizarea unui muzeu al sării în aer liber folosind fonduri europene nerambursabile.
„Administrația publică locală a orașului Ocna Mureș continuă intenția de a crea din orașul nostru un pol turistic regional important.
Până acum sunt certe două investiții importante:
– Baza de tratament și ag
rement aflată în construcție și având termen de finalizare în acest an, investiție realizată în parteneriat egal cu Consiliul Județean Alba și care va continua tradiția vechilor Băi Sărate Ocna Mureș (6,5 milioane de euro)
– Complex sportiv în zona Bazei de tratament și agrement, investiție realizată cu finanțare prin Compania Națională de Investiții, aflată acum în faza de licitație a achiziției execuției obiectivului, care va extinde semnificativ oferta de servicii oferite de Baza de tratament și de oraș, precum și dezvoltarea unei baze sportive de interes regional în Ocna Mureș (3,7 milioane de euro)
De asemenea, este depusă la ADR Centru intenția de a realiza un proiect privind amenajarea râului Mureș, pe o suprafață de peste 6 hectare, în zona Bazei de tratament, ca un obiectiv tip Aqua Park, având multipla menire de ecologizare, reabilitare și amenajare a zonei, precum și monitorizarea mediului în orașul Ocna Mureș.
Tot în contextul investițiilor care să ducă la crearea unui oraș atractiv din punct de vedere turistic, s-au purtat în ultima vreme, la nivelul administrației publice locale cu Ministerului Economiei și SNS SALROM SA, discuții referitoare la realizarea unui muzeu al sării în aer liber folosind fonduri europene nerambursabile. Acest obiectiv este unic în Europa și dorește să utilizeze resursele naturale și istorice ale exploatării de sare din orașul Ocna Mureș, respectiv câmpul de sonde din centrul orașului.
Acest proiect are o valoare estimată de peste 5 milioane de euro și realizează în primul rând reabilitarea, ecologizarea și amenajarea câmpului de sonde din centrul orașului. Faptul că reprezintă o noutate la nivel european și are o importanță deosebită, nu numai pentru orșul Ocna Mureș, e reflectat și de faptul că domnul europarlamentar Mircea Hava poartă de câteva luni o corespondență activă cu Comisia Europeană privind posibilitatea finanțării și implementării unui astfel de proiect la Ocna Mureș prin utilizarea de fonduri europene stabilite pentru exercițiul financiar 2021-2027.
Tot în acest context al realizării unui muzeu al sării în orașul nostru, domnul Nicolae Moldovan, consilier în Parlamentul European, va purta în această săptămână discuții la nivelul Ministerului Fondurilor Europene și SNS SALROM SA pentru a se stabili pașii tehnici necesari pentru realizarea acestui proiect (în principal modul de asociere, având în vedere că Ministerul Economiei este, prin SNS SALROM SA, proprietarul terenului etc).
Suntem convinși că acest proiect este pe deplin realizabil utilizând fonduri europene și va realiza atât introducerea în circuitul turistic a unei zone care acum este practic dezafectată (câmpul de sonde din centrul orașului), cât și crearea unui obiectiv turistic și cultural unic în Europa plecând de la istoria de peste 2000 de ani a exploatării sării în Ocna Mureș”, au transmis reprezentanții Primăriei Ocna Mureș, prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO ȘTIREA TA | Aglomerație la abonamentele STP: Pensionarii stau la coadă pentru a beneficia de gratuitate
FOTO ȘTIREA TA | Aglomerație la abonamentele STP: Pensionarii stau la coadă pentru a beneficia de gratuitate Pensionarii din Alba Iulia au mers, în număr mare, la casa de abonamente STP pentru a beneficia de gratuitatea oferită. Cardurile de gratuitate au fost avizate pe 3 luni. Astfel, astăzi, 29 decembrie 2025, mai mulți pensionari au […]
VIDEO | Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru”
Ultima familie care locuiește permanent în cătunele Știolne și Zăpodie, locul unde se ascundeau partizanii lui Șușman, din Munții Apuseni: „Stăm aici, la locul nostru” Pe teritoriul comunelor Poșaga și Ocoliș, în Munții Apuseni, la granița dintre județele Alba și Cluj, se află două așezări pastorale, Știolne și Zăpodie, unde pe vremuri se ascundeau partizanii. […]
VIDEO | Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur
Vulcanii noroioși de la Boz, zonă în care pășunează animalele, vor fi transformați în punct de atracție turistică: Fonduri europene pentru spații de relaxare și acces sigur Vulcanii noroioși de la Boz, o rezervație naturală „uitată”, folosită în prezent doar pentru pășunatul animalelor din zonă, ar putea deveni în viitorul apropiat un punct de atracție […]