Între 2 și 7 ani de închisoare pentru cei care maltratează animalele – proiect de lege avizat favorabil de Comisia Juridică a Senatului
Comisia Juridică a Senatului a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege iniţiat de senatorul Haralambie Vochiţoiu, prin care se prevede sancționarea cu închisoare a celor care maltratează animalele.
Comisia pentru agricultură din Senat a întocmit, miercuri, un raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii privind protecţia animalelor, unul dintre amendamentele adoptate stipulând că faptele de violenţă faţă de animale constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la şase luni la doi ani.
Actul normativ a primit un aviz de respingere în Comisia pentru mediu şi un aviz favorabil cu amendamente în Comisia juridică a Senatului.
Prin iniţiativa sa de lege, senatorul independent Haralambie Vochiţoiu a propus modificarea alineatului 1 al articolului 25 astfel încât să fie considerate infracţiuni şi să fie pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele fapte: uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept; practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive; organizarea de lupte între animale sau cu animale; folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea; rănirea sau schingiuirea animalelor; intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, precum codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, colţilor, ciocului şi dinţilor.
Comisia pentru agricultură a amendat această propunere în sensul că faptele de violenţă faţă de animale se pedepsesc cu închisoare între şase luni şi doi ani. În prezent, Legea privind protecţia animalelor stipulează o pedeapsă cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă. Vochiţoiu a propus şi modificarea alineatului 2 al aceluiaşi articol, astfel încât persoanei condamnate pentru o faptă de violenţă faţă de animale să îi fie interzis să deţină un animal pe o perioadă de la 5 la 10 ani.
În Comisia pentru agricultură, s-a luat decizia ca interdicţia să fie totală, fiind eliminate orice fel de termene.
Legea în vigoare stipulează că, în cazul condamnării pentru una dintre infracţiunile prevăzute la alineatul 1, instanţa dispune ca pedeapsă complementară interdicţia de a deţine animale pentru o perioadă de la un an la cinci ani.
Comisia pentru agricultură a adoptat şi un amendament care introduce o pedeapsă complementară de închisoare între unul şi trei ani pentru cei care lucrează în domeniul protecţiei, îngrijirii şi tratării medicale a animalelor (medici veterinari, dresorii de animale) şi care comit fapte de violenţă faţă de animale. Comisia raportoare a modificat şi articolul 26 în sensul majorării amenzilor pentru nerespectarea dispoziţiilor legale de la 1.000 – 3.000 de lei, cât prevede legea în prezent, la 1.000 – 5.000 lei. Senatorul Vochiţoiu propunea, prin iniţiativa sa de lege, o amendă de 5.000 – 10.000 de lei. Haralambie Vochiţoiu susţine, în expunerea de motive a propunerii de lege, că majorarea pedepselor poate determina, în timp, ‘diminuarea sau chiar stoparea actelor de violenţă’.
”Faptul că societatea se confruntă, din ce în ce mai des, cu cazuri de cruzime asupra animalelor, face imperios necesară mărirea pedepselor pentru cei ce săvârşesc astfel de acte de violenţă asupra animalelor. (…) Cruzimea faţă de animale este inacceptabilă şi trebuie sancţionată corespunzător prin lege. Problemele de zi cu zi ne-au determinat să privim cu mai puţină atenţie către modul în care sunt tratate animalele, chiar dacă tratamentul acordat lor reprezintă un indiciu al gradului de civilizaţie a unei societăţi”, explică senatorul.
Haralambie Vochiţoiu adaugă faptul că numeroasele acte de cruzime faţă de animale arată ”fără tăgadă că, în România zilelor noastre, animalele sunt cele ce trebuie apărate de abuzuri”.
”Zilnic se înregistrează cinci-şase cazuri de maltratare, schingiuire, mutilare, otrăvire şi împuşcare a animalelor. (…) Supunerea animalelor la suferinţe inutile sau chiar uciderea acestora este pedepsită, conform legilor în vigoare, cu amendă sau cel mult închisoare de la trei luni la un an. Ţinând cont că schingiuirea animalelor continuă, aceste pedepse sunt ineficiente”, mai arată acesta în expunerea de motive.
Propunerea de lege are un caracter organic, iar Senatul este sesizat în calitate de primă Cameră legislativă.
Sursa: dcnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Valuri de CONCEDIERI în marile companii globale: Măsuri luate pe fondul scăderii încrederii şi al presiunii investiţiilor în AI
Valuri de CONCEDIERI în marile companii globale Tot mai multe corporaţii internaţionale reduc masiv personalul, în contextul încetinirii economice şi al tranziţiei accelerate către automatizare bazată pe inteligenţă artificială, transmite agenția de preesăReuters, citată de News.ro. Giganți precum Amazon, Nestlé şi UPS au anunţat mii de disponibilizări, în timp ce consumul scade, iar investitorii cer […]
Serviciile medicale din caravanele mobile vor fi decontate de CNAS: La decontare se vor aplica tarifele care se utilizează în ambulatoriul de specialitate
Serviciile medicale din caravanele mobile vor fi decontate de CNAS Serviciile medicale oferite prin intermediul caravanelor, organizate alături de spitale, vor fi decontate, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Măsura este luată în condiţiile în care România nu are o strategie naţională de screening, iar acţiunile ONG-urilor descoperă multe dintre afecţiunile grave în comunităţile vulnerabile, […]
Ministrul Educaţiei, despre organizarea examenului de titularizare din 2026: ,,Trebuie să avem şi vom avea”
Daniel David, despre organizarea examenului de titularizare de anul viitor: ,,Trebuie să avem şi vom avea” Daniel David, Ministrul Educaţiei, a vorbit despre organizarea examenului de titularizare de anul viitor, menționând că ,,trebuie” avut acest examen. ,,O întrebare se leagă de titularizare şi dacă vom avea titularizare în condiţiile crizei fiscal-bugetare, anul viitor. Iar răspunsul […]