Într-o singură zi, peste 3.000 de șoferi au fost sancționați pentru depășirea vitezei
Poliţiştii rutieri au acţionat în teren, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave, pe principalele drumuri naţionale, depistând şi sancţionând, într-o singură zi, peste 3.000 de conducători auto care au încălcat regimul legal de viteză.
La început de vacanţă, activităţile de fluidizare şi supraveghere a traficului au fost intensificate.
Ieri, 18 decembrie, 1.092 de poliţişti, dintre care 817 de la rutieră, au acţionat, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, la nivel naţional, pentru siguranţa traficului rutier şi salvarea de vieţi omeneşti.
Poliţiştii au monitorizat traficul rutier, pe D.N. 1, D.N. 2, D.N. 6 şi D.N. 7 şi i-au sancţionat pe cei care au încalcat regulile de circulaţie, în special pe cele care stabilesc regimul legal de viteză.
Astfel, au fost aplicate, la nivel naţional, 3.098 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care au depăşit viteza regulamentară (102 au depăşit viteza cu peste 50km/h).
Pentru un plus de siguranţă, traficul de pe D.N. 1, D.N. 2 şi D.N. 7 a fost supravegheat din aer, cu ajutorul unui elicopter al I.G.Av. – M.A.I..
Poliţia Română vă reaminteşte că VITEZA cauzează şi agravează accidentele de circulaţie. Le cauzează pentru că reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului şi le agravează întrucât şocul e mai puternic, iar consecinţele dramatice.
Viteza scade vizibilitatea, reducând câmpul vizual al şoferului la zona centrală a drumului.
Nu uitaţi! Cu cât viteza este mai mare, şocul produs de accident este mai mare, iar consecinţele mai grave.
Viteza induce stres întrucât îl obligă pe șofer să recepteze un volum mai mare de informații într-un timp mai scurt şi îi scade vigilenţa.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”
O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte
Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]
Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite
Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite Guvernul a anunțat, marți, 3 martie 2026, lansarea platformei „Fără hârtie”, cetăţenii fiind îndemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite. „Fără hârtie” nu este doar un spaţiu de raportare, ci şi un mecanism activ de reformă, prin care sesizările punctuale se transformă în […]