Ştirea zilei

Într-o localitate din Alba, un fost grajd reabilitat a fost transformat în CREȘĂ. 14 copii beneficiază de condiții de oraș, după o investiție de peste 80.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o localitate din Alba, un fost grajd reabilitat a fost transformat în CREȘĂ. 14 copii beneficiază de condiții de oraș, după o investiție de peste 80.000 de lei

Avem exemple de localități unde autoritățile au accesat fonduri europene și au construit creșe moderne, cu angajați pregătiți, unde copiii sunt în siguranță.

Iar cererile nu au întârziat să apară. Ba chiar au depășit oferta, așa că responsabilii deja se gândesc să extindă proiectele.

În localitatea Pianu de Jos, aflată la 21 de kilometri de Alba Iulia, un fost grajd reabilitat în 2003, folosit drept centru de asistenţă pentru vârstnici o perioadă, este de acum creșă. Autorităţile au investit de curând peste 80 de mii de lei – bani europeni, dar şi din bugetul local. Iar acum, 14 copii de 2 şi 3 ani se bucură de condiţii ca la oraş. Şi serviciile sunt gratuite.

Ioana Radu, educator puericultor: “Părinţii au fost foarte receptivi şi sunt bucuroşi de modul în care copiii lor s-au adaptat. “Oau, jucării!” – s-au bucurat, toţi s-au bucurat când au venit.”

Părinţii sunt încântaţi pentru că îşi pot lăsa copiii în siguranţă când pleacă la serviciu.

Ileana Mogan, mama: “Foarte mult ne ajută, foarte mult, mai ales pe noi mămicile singure putem merge la serviciu, programul e bun foarte bine că au avut aşa iniţiativa, să facă aşa ceva la sat.”

Reporter: Înainte cum era?
Adriana Voisan, mama: Mai greu că nu puteai nicăieri lucrezi. Sunt bucuroşi le place acolo, mănâncă, dorm, se joacă, fac activităţi ce acasă nu pot să fac cu ei.

Cererea este de trei ori mai mare față de numărul de locuri disponibile, însă autorităţile spun că vor încerca să găsească soluţii pentru această problemă.

Marin Petruse, primar Pianu: “Practic ideea nu a fost a mea, este doar răspunsul mai multor solicitări din partea părinţilor. Îşi doreau ca să aibă un loc unde să fie împreună să socializeze şi îşi doreau să aibă job-uri în oraşele în apropiere.”

Sursa: stirileprotv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult