Cultură Educație

Interviu cu Teodora Popa, actriţă la Teatrul de păpuşi „Prichindel”, din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 „Cine va păzi clopoţeii?”, o piesă profesionistă, recunoscută ca atare, dar… cu „buget redus”!

    – Am aflat că Teatrul Prichindel şi tu, personal, vă puteţi lăuda cu un succes înregistrat în ultima perioadă. În ce constă acesta?
– Da, este adevărat! Primul meu proiect regizoral, spectacolul „Cine va păzi clopoţeii?” a fost premiat la festivalurile internaţionale de la Cluj şi de la Bucureşti, însă vestea cea bună, de ultimă oră ca să spun aşa, este selecţionarea acestui spectacol la unul dintre cele mai prestigioase festivaluri din Europa, la Subotica, în Serbia. De asemenea, vom participa în luna aprilie la Festivalul Internaţional de Animaţie de la Chişinău, Republica Moldova. Este o premieră pentru noi să participăm la aceste festivaluri, unde se promovează arta teatrală de animaţie de cea mai bună calitate.
    – Spune-ne câteva lucruri despre piesa „Cine va păzi clopoţeii”.
– „Cine va păzi clopoţeii?” este un spectacol simplu şi curat, plin de muzicalitate şi culoare. Povestea ne spune că iubirea, prietenia şi solidaritatea sunt bariere pe care, atunci când le aşezăm în calea „răului”, devenim nişte învingători. Asumarea luptei dintre ”Bine” şi ”Rău” reprezintă o pârghie a dezvoltării umane. Spectacolul trebuie văzut ca să-i poţi simţi emoţia!
 – Care au fost dificultăţile pe care le-ai întâmpinat la punerea în scenă a piesei?
– Niciuna! Asta datorită, în primul rând, Ioanei Bogăţan, managerul teatrului, care m-a sprijinit, m-a încurajat şi mai ales a avut încredere în mine, iar apoi datorită colegilor mei, care s-au mobilizat cu acelaşi profesionalism şi cu aceeaşi energie ca şi la alte proiecte importante ale teatrului nostru. Pentru asta le mulţumesc tuturor şi, în mod special, vreau să le mulţumesc colegilor mei de scenă, actorii, pentru felul în care îşi fac meseria în condiţiile actuale, pe care le ştie toată lumea, şi care sunt retribuiţi asemenea unor muncitori necalificaţi, după 20 de ani de muncă şi în urma studiilor universitare de specialitate. Aceasta e partea întunecată a poveştii, şi este reală! Adevărul este că nu poţi fi creator cu salariu de salahor… Dar dincolo de realizările şi satisfacţiile pe care ni le oferă acestă minunată meserie vrem să avem satisfacţia, şi mai ales certitudinea, că ne putem întreţine familiile din munca noastră, într-un mod decent, fără a fi nevoiţi să facem artă pentru bani… Că aia nu mai e artă, e altceva! Se poate spune că noi, echipa de la Prichindel, am crescut şi ne-am maturizat în acest teatru, eram nişte copii la început, acum 20 de ani; am jucat în sute de spectacole pentru generaţii şi generaţii de copii, deci aparţinem acestei comunităţi şi vrem să fim respectaţi ca profesionişti.
Un teatru nu durează cât durează un mandat politic, ci atât cât serveşte unei societăţi ca manifestare culturală. Iar teatrul se face cu actori, ei formează o echipă care asigură ţinuta artistică a spectacolului. Anul acesta „Prichindelul” nostru împlineşte o vârstă frumoasă: 60 de ani! Noi, artiştii albaiulieni, suntem mândri că mergem alături de el o bucată de drum şi îi dorim continuitate!
   – Te gândeşti, în viitor, la un spectacol de mai mare anvergură, cu mai mulţi actori?
– Vom vedea… Pe mine mă bucură faptul că participăm, cu piesele noastre şi cu trupa noastră, aşa cum e ea, alături de profesioniştii din 25 de ţări. Noi reprezentăm România, alături de Teatrul Ţăndărică din Bucureşti. Eu cred că asta este, deja, o mare performanţă!
   – Succesul pe care l-ai obţinut te va determina să-ţi remodelezi cariera?
– Nu! Sunt artist păpuşar şi locul meu este în spatele păpuşii. Nu exclud însă posibilitatea unor proiecte viitoare, dacă va fi cazul. Depinde de proiectele viitoare ale instituţiei şi, bineînţeles, de ceea ce va hotărî managerul nostru, Ioana Bogăţan.
 – Mulţumesc. Succes ţie, echipei manageriale şi colegilor!

A consemnat
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cerc de critică literară purtând numele lui Nicolae Manolescu, lansat la Alba Iulia Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba au anunțat, marți, 10 martie 2026 lansarea unui nou proiect cultural-educativ: Cercul de Critică Literară „Nicolae Manolescu”. Proiectul se desfășoară sub forma unui cerc de critică literară cu întâlniri periodice, în prezența și […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la UNTOLD 2026

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sting, unul dintre cei mai mari artiști ai muzicii mondiale, vine la festivalul UNTOLD 2026 Festivalul UNTOLD, clasat pe locul 3 la nivel global în clasamentul Top 100 Festivals, a anunțat unul dintre cele mai importante nume confirmate pentru ediția din 2026: artistul britanic Sting, una dintre figurile emblematice ale muzicii moderne. Citește și: Superstarul […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult