Rămâi conectat
MA-RA-MU

Oameni şi locuri

Interviu cu Gligor Barabaş, primarul localităţii Fărău

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 Când mi-am propus să merg în comuna Fărău pentru documentarea jurnalistică am avut o oarecare strângere de inimă. În urmă cu 3 – 4 ani am mai parcurs acest drum şi mi-a fost milă de telescoapele, pivoţii şi cauciucurile maşinii, şi implicit de banii mei. Nu am pornit cu vreo idee preconcepută, dar unii amici mă preveneau: „Tu ştii că această comună, mai precis satul Şilea, este tocmai la marginea judeţului?”. Parcurg kilometru cu kilometru şi constat că drumul nu-i deloc rău. Pe porţiunile în pantă carosabilul este încă destul de încărcat cu nisip, semn că s-a lucrat în perioada cu zăpadă şi gheţuş. Până la destinaţie, adică inclusiv în satul Şilea din Fărău, aveam să constat că nu mai e o aventură să parcurgi cu maşina acest traseu rutier.
Ţinta mea era să mă întâlnesc cu cei din conducerea executivă a comunei – primar şi viceprimar. Sau cu unul din cei doi. Biroul primarului avea uşa larg deschisă (eram tocmai în prima zi de martie). O funcţionară l-a întors din drum pe primar. Aveam să aflu că tocmai pleca la o lucrare, cu nişte zilieri (persoane care prestau zile de muncă pentru ajutorul social) şi cu un utilaj.
Cu primarul comunei, Gligor Barabaş, am intrat în vorbă direct, despre ceea ce vroiam să aflu:
– Cum este Fărăul în anul 2012, într-o perioadă când satele româneşti îmbătrânesc atât ca populaţie, dar şi ca aşezări cu tot ce înseamnă: construcţii edilitare, locuinţe, obiceiuri, patrimoniu cultural, construcţii reprezentative şi nu în ultimul rând resurse economice, în principal potenţialul pământului de a da roade?
– Nu pot să nu fiu de acord că situaţia descrisă mai sus este valabilă şi pentru comuna Fărău, dar numai parţial. În ce priveşte evoluţia populaţiei situaţia nu este deloc optimistă nici la noi. Drept dovadă, în cursul anului trecut am avut în comună 28 de decese şi 2 naşteri. Am avut şi 6 căsătorii, număr care poate fi apreciat fie ca fiind mic, fie mare. Comparativ cu ce era odată, nu e deloc încurajator. Altfel privit numărul noilor familii din comună, dacă îmi este permis un joc al calculelor, numai de la acestea există şansa ca în 2012 numărul naşterilor să fie dublu, dacă nu chiar triplu faţă de anul trecut. Deci, putem fi şi oarecum mai optimişti. Revenind la situaţia concretă a comunei Fărău, vă pot spune că aceasta, deşi este foarte departe de zone industriale, are în prezent în cele 5 sate componente 1530 locuitori, cu circa 900 persoane active şi 646 gospodării (n.r. – date statistice privind populaţia comunei există din anul 1850, iar cea mai numeroasă populaţie avea în anul 1956 – cu 5806 persoane, în 1966 mai avea 4172 locuitori, iar în 1992 mai erau 2450). În privinţa degradării construcţiilor publice, la noi nu prea este valabil ceea ce spuneaţi mai devreme. Voi veni cu argumente concrete, care se pot vedea, şi o să mergem pe teren să constataţi personal că situaţia nu poate fi generalizată. Acum ne aflăm în sediul primăriei. Cum se vede, este modernizată, chiar bine dichisită, atât exterior, cât şi interior. Încă de la începutul actualului mandat am făcut reparaţii complete la clădire, am amenajat grupuri sanitare, am făcut dotări cu mobilierul necesar, aparatura electronică şi calculatoare conectate la internet. Puteţi constata că este destul de cald, inclusiv pe holuri. De asemenea, o să vedeţi 5 şcoli funcţionale şi bine întreţinute. Şcoala cu clasele I-VIII din centrul de comună este complet renovată tot în actualul mandat de primar, a fost dotată cu mobilier nou şi încălzire centrală. Atât şcoala cât şi grădiniţa au grupuri sanitare cu instalaţiile necesare, iar pentru a avea apă curentă am făcut puţuri proprii de unde scoatem apa cu un hidrofor. Centrală termică avem şi la grădiniţa din satul Heria, unde a fost desfiinţată şi şcoala cu clasele I – IV. În celelalte sate, respectiv Sânbenedic, Medveş şi Şilea avem doar grădiniţe şi şcoli cu clasele I – IV, unde sunt condiţii bune pentru desfăşurarea activităţii. În centrul comunei mai avem funcţională şi o sală de sport nouă, care este la dispoziţia tuturor elevilor din comună, unde urmează să instalăm şi duşuri pentru cei care merg să facă sport. Cred că merită menţionat că la nivelul comunei există în prezent 199 elevi. Mergând la alte domenii, din cele 5 cămine culturale ale satelor, 3 sunt renovate recent. La Căminul cultural din satul Şilea am investit 270.000 de lei, prin care am renovat interiorul şi exteriorul clădirii, am amenajat grup sanitar şi a fost făcută o terasă frumoasă, care va fi foarte utilă în timpil sezonului cald, iar pentru renovarea Căminului cultural de la Sânbenedic am investit 280.000 de lei din venituri proprii, unde, de asemenea am renovat şi modernizat dotările, în timp ce la cel din Medveş am reparat acoperişul, am reparat tencuielile şi am zugrăvit atât interiorul cât şi exteriorul. A mai rămas cel din satul Heria, adică satul unde locuiesc eu, dar anul acesta vom face şi aici lucrări de modernizare. Mai precizez că avem în centrul de comună dispensar medical, iar medicul merge săptămânal în fiecare sat pentru consultaţii la persoanele vârstnice şi întocmirea prescripţiilor medicale, iar în apropierea dispensarului medical avem şi farmacie, ambele funcţionând în clădiri renovate recent. Am prezentat situaţia lucrărilor executate la nivelul instituţiilor care stau la dispoziţia locuitorilor în condiţii, dacă nu dintre cele mai bune, cel puţin acceptabile. Trebuie să spun că pentru toate aceste lucrări cheltuielile au fost cât se poate de mici. În majoritatea situaţiilor am cumpărat doar materialele, iar manopera a fost făcută de un salariat al primăriei, Castrase Lucian, care este şi un foarte bun meseriaş în construcţii şi finisaje, şi prin munca prestată de beneficiarii ajutorului social conform Legii 416. Aşa, cu banii ce i-am avut la dispoziţie am făcut mult mai multe lucrări decât dacă plăteam la o firmă. Tot în acest fel am construit şi Monumentul Eroilor din centrul comunei, inaugurat şi sfinţit anul trecut.
– Mă bucur că remarca mea din deschiderea discuţiei v-a incitat puţin şi de aceea v-am lăsat să expuneţi neîntrerupt situaţia la nivelul comunei. Să rămânem la capitolul condiţii de viaţă pentru oameni şi vă invit să ne spuneţi dacă aţi reuşit să mai faceţi câte ceva şi în alte domenii, având în vedere că nu sunteţi o comună foarte bogată, ba dimpotrivă.
– Una din nevoile prioritare pentru oameni a fost şi rămâne starea drumurilor. Pentru a se putea circula în condiţii cât de cât bune, cu maşini sau atelaje, acestea au fost nivelate şi apoi pietruite, lucrare ce a fost efectuată pe toate drumurile comunale şi săteşti. Totodată am făcut vreo 40 de podeţe de acces spre gospodăriile localnicilor, toate din bugetul local. În satul Şilea, apa potabilă era o foarte mare problemă, locuitorii de aici trebuind să-şi aducă apa de la o distanţă mare, cu cărucioare sau în mâini. Am reuşit să obţinem o finanţare de 650.000 de lei prin H.G. nr. 7/1998, sumă cu care am realizat reţeaua de apă potabilă în acest sat şi captarea unor izvoare într-un rezervor suficient de voluminos pentru toate gospodăriile. Astfel, circa 140 de locuitori ai acestui sat au acum apă curentă, de foarte bună calitate, care vine prin cădere liberă de la rezervor şi pot să-şi amenajeze confortul dorit la bucătării sau la băi. Pentru timpul liber al copiilor şi tinerilor am construit o tribună la arena sportivă pentru suporterii echipei locale de fotbal „Progresul” Fărău, echipă care merită acest lucru deoarece este situată mereu pe primele locuri, iar terenul de fotbal beneficiază de instalaţie de iluminat, astfel că acesta poate fi folosit şi pe timpul nopţii. În apropierea arenei am amenajat un loc de joacă pentru copii, la un nivel care atrage şi copii din satele şi comunele vecine, inclusiv din Ocna Mureş, de unde părinţii îi aduc la joacă, investiţie ce a costat aproape 500.000 de lei.
– Ce lucrări aveţi în program anul acesta ?
– Programul anului curent practic merge în continuarea celui de anul trecut, fiind întrerupt doar de sezonul rece. Avem în derulare lucrări de anvergură, prin care se va schimba semnificativ confortul locuitorilor tuturor satelor comunei. Anul trecut am câştigat finanţarea unui proiect prin Măsura 322 FEADR, iar în toamnă a fost semnat contractual de execuţie. Utilajele sunt deja aici şi executantul aşteaptă doar ca timpul să permit reluarea lucrărilor. Este o investiţie în valoare de 2,5 milioane de euro. Acesta cuprinde dezvoltarea şi modernizararea infrastructurii rutiere la nivelul localităţii, introducerea unei reţele de alimentare cu apă potabilă în satul de centru, Fărău, înfiinţarea unui sistem de colectare şi tratare a apei uzate, construirea unui Centru de îngrijire pentru bătrâni şi reabilitarea şi dotarea Căminului cultural. Mai concret, vor fi reabilitate drumurile comunale pe o lungime de 8,3 km care leagă satele Heria, Medveş şi Sâmbenedic de DJ107 şi 3 km străzi în satul de centru, lucrare care va costa 4.684.000 de lei, adică 48 la sută din întreaga finanţare. Reţeaua de canalizare, cu o lungime de 5,7 km, cu staţie de epurare, dar şi reţea de alimentare cu apă pentru satul Fărău cu aducţiune de 0,9 km de la rezervorul ce va fi alimentat cu apă provenită din captări de izvoare, presupune o investiţie de 3.947.000 de lei – adică 40,5 la sută din valoarea totală. O importantă lucrare va fi cea de la Căminul cultural din satul de centru de comună. Investiţia va costa 716.000 de lei, şi constă în lucrări la interiorul clădirii, cu amenajarea de grupuri sociale, introducerea apei curente, încălzire centrală, mobilier, dotare cu aparatură audio, sonorizare, costume populare, instrumente muzicale pentru formaţia artistică „Izvoraşul 2008”. Proiectul prevede şi înfiinţarea unui centru de îngrijire pentru persoane vârstnice în satul Fărău, prin asigurarea de servicii sociale persoanelor singure sau aflate în dificultate, servicii constând în asistenţă medicală, inclusiv aparatură pentru ecografie, servicii de igienă, sală de agrement, dar va fi dotat şi cu o maşină de spălat rufe precum băi cu duşuri. Cred că sunt suficiente lucrări care justifică afirmaţia mea de mai sus.
– Nu vă contrazic deloc. Din câte ştiu aveţi pe teritoriul comunei mai multe obiective Monument. Care este starea acestora, indiferent dacă se află sau nu în administrarea primăriei?
– Drept dovadă că Fărăul şi satele aparţinătoare au o vechime şi tradiţii de secole, avem în comună nu mai puţin de 3 clădiri Monument istoric. Este vorba despre bisericile din lemn din satele Fărău, Sânbenedic şi Şilea. Avem bucuria ca toate acestea să fie într-o stare bună de întreţinere. Cea din satul de centru, construită în anul 1762, a fost renovată în zona subzidirii şi la acoperiş, iar prin forţa împrejurărilor – determinate de faptul că biserica mai nouă a fost retrocedată Bisericii Greco-Catolice, aici se săvârşeşte slujba pentru credincioşii ortodocşi. Pentru protejarea pereţilor exteriori, aceştia au fost placaţi cu şiţă din lemn. Aceasta fiind situaţia, a fost începută construirea unei noi biserici pentru ortodocşii din satul Fărău, aceasta fiind la stadiul de fundaţie şi sperăm ca anul acesta să avansăm semnificativ cu lucrările. Am avut şi avem în continuare toată deschiderea pentru a susţine toate bisericile de pe raza comunei, indiferent de cult şi avem bucuria că în comună există o viaţă spirituală intensă.
– Foarte pe scurt, vă rog să faceţi referire şi la activitatea culturală laică.
– Despre acest aspect îmi este greu să vorbesc pe scurt. Am avut parte de nişte colaboratori inimoşi şi au reuşit lucruri extraordinare în plan cultural. Avem formaţia artistică „Izvoraşul 2008”, care s-a dovedit cea mai bună la concursul „Cultură pentru cultură” pe zona Aiud – Ocna Mureş şi a obţinut locul III pe judeţ. Spectacole foarte frumoase fac şi şcolile cu copiii pentru diferite ocazii, dar avem formaţii şi de maghiari şi de dansuri ţigăneşti. Din 2008 avem amenajată o Expoziţie etnografică, foarte bine dotată cu obiecte reprezentative pentru comună, edificiu al cărei clădiri şi dependinţe au fost renovate recent. Deci, există o viaţă culturală intensă şi de calitate în Fărăul anului 2012.
– Personal nu pot decât să vă felicit pentru tot ce aţi făcut şi aveţi în programul acestui an, iar în încheiere, vă întreb dacă doriţi să transmiteţi vreun mesaj locuitorilor comunei, având în vedere că în vară vor fi alegeri locale?
– Mesajul meu este unul simplu: Vă îndemn să judecaţi drept faptele, să vedeţi ce am reuşit să facem împreună şi veţi afla dacă este bine să mergem tot împreună mai departe. Adresez tuturor locuitorilor comunei urarea de sănătate şi bucurii şi împlinirea dorinţelor fiecăruia.
A consemnat
Constantin BUCEA


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea