Întâlnire regională a Ansamblului Regiunilor Europene (ARE) la Alba Iulia
Potrivit lui Florin Roman, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, în luna ianuarie a anului viitor la Alba Iulia va avea loc în premieră, o importantă Adunare Regională a Ansamblului Regiunilor Europene (ARE).
Noul reprezentant al județului în cadrul ARE a mai declarat că instituția pe care o reprezintă va coordona de acum înainte, în mod direct, activitatea Biroului Regional ARE din Alba Iulia., până acum acesta fiind mai mult sub oblăduirea Uniunii Consililor Județene din România (UNJCR). După cum v-am mai prezentat în alte articole, activitatea acestui birou a fost practic inexistentă și nu a adus nici un beneficiu locuitorilor județului Alba.
“Pe scurt, în ceea ce ne privește, noutatea este că de această dată ne-am asumat, Consiliul Județean Alba, posibilitatea de a coordona acest birou în mod direct. Așa cum știți și dumneavoastră acest birou era coordonat până acum de un angajat al Uniunii Consililor Județene din România (UNJCR), dar acum activitatea acestui birou va fi coordonată direct de Consiliul Județean Alba, avem în acest sens acceptul secretarului general al ARE, domnul Pascal Goergen. El va fi prezent și de 1 Decembrie la Alba Iulia, iar undeva în luna ianuarie vom organiza la Alba Iulia cea mai mare întâlnire regională a Ansamblului Regiunilor Europene (ARE) din ultimii ani”, a precizat Roman.
România ar avea șanse să obțină la alegerile din cadrul ARE, care vor avea loc anul viitor, președinția unei comisii. Un alt lucru important este faptul că ARE va începe să finanțeze funcționarea biroului regional pe care îl are la Alba Iulia.
Intenționăm să aducem la această adunare reprezentanți ai celor 3 blocuri foarte importante în Adunarea Generală – nordicii, turcii și partea franceză, pentru că anul viitor vor avea loc alegeri, iar în urma discuțiilor pe care le-am avut la Strasbourg, există șanse destul de reale să obținem o președinție de comisie în cadrul ARE. Un alt lucru foarte important este că la această întâlnire regională vom avea lângă noi pe președintele comitetului care se ocupă de programele Erasmus, cel mai mare program din Europa de schimb inter-universitar, cu burse de până la 900 de euro. Este pentru prima dată când ARE alocă fonduri pentru funcționarea biroului ARE din Alba Iulia și astfel pe lângă cotizația pe care CJ Alba o plătește anual, începem să primim bani înapoi”, a mai declarat vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
Judeţul Alba este reprezentat de 10 ani în Ansamblul Regiunilor Europei, o organizaţie independentă a regiunilor şi cea mai largă reţea de cooperare interregională de pe tot cuprinsul Europei, reprezentând 13 organizaţii interregionale şi 250 regiuni din 30 de state.
Biroul ARE din Alba Iulia reprezintă toate cele 40 de regiuni membre ARE din România, plus cele din Europa de Sud Est.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei
Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]