Instituțiile din administrația publică, la control. Acțiune a ITM Alba, derulată pe mai multe săptămâni, la nivel de județ
ITM Alba demarează Acțiunea Inspecției Muncii, de informare și control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime de securitate și sănătate în muncă în instituțiile de administrație publică. Controalele se vor desfășura în perioada 26.08-10.10.2019.
Obiectivul acțiunii constă în cresterea nivelului de respectare a legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către autorităţi şi instituţii publice şi clarificarea unor aspecte în ceea ce privește modul de interpretare și aplicare a unor prevederi legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă de către angajatorii ţintă.
În acest sens Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba organizează în perioada 26.08-12.09.2019 sesiuni de informare publică la care vor fi invitaţi reprezentanţi ai unităţilor din administraţia publică.
De asemenea vor fi comunicate în mass-media locală mesaje de informare și conștientizare.
Această acțiune a Inspecției Muncii are ca obiectiv prevenirea eventualelor disfuncţii din cadrul sistemului de muncă, astfel încât procesul muncii să se desfăşoare în condiţii de maximă eficienţă, scopul final fiind protejarea vieţii, integrităţii şi sănătăţii lucrătorilor împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională care pot apărea la locul de muncă şi crearea unor condiţii de muncă menite să le asigure acestora confortul fizic, psihic şi social.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va comunica data și locul unde vor avea loc sesiunile de informare publică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]