Instanța ia în discuție, luni, alegerea primarilor în două tururi, zi în care începe depunerea candidaturilor
Candidaturile la alegerile locale pot fi depuse pot fi depuse de luni, zi în care Curtea de Apel Bucureşti ia în discuţie plângerea formulată de PNL pe tema alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Depunerea candidaturilor pentru consiliile locale, primări şi consiliile judeţene începe luni, în aceeaşi zi în care Curtea de Apel Bucureşti ia în discuţie plângerea formulată de PNL pe tema alegerii primarilor în două tururi de scrutin.
Candidaturile pot fi depuse până în 26 aprilie, sub semnătura conducerilor organizaţiilor judeţene şi pe baza listei susţinătorilor.
Campania începe oficial vineri, 6 mai, şi se încheie sâmbătă, 4 iunie, la ora 7:00. Votul va avea loc duminică, 5 iunie, între ora 7:00 şi 21:00.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a precizat că în pofida scepticismului unora, este timp suficient pentru ca instanţa de contencios administrativ să trimită dosarul la Curtea Constituţională care să dea o decizie, astfel încât alegerile locale să se desfăşoare în două tururi de scrutin.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]
Maxim 36 de posturi în Prefectura Alba după reorganizarea decisă de Guvern Numărul maxim de posturi la Instituția Prefectului – Județul Alba (Prefectura Alba) este de 36, Ministerul Afacerilor Interne demarând procedurile de punere în aplicare a prevederilor actui normativ ca urmare a adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026. În acest scop, a […]