Instanța a SUSPENDAT procesul care putea bloca transportul public de călători la Alba Iulia. Firma poate primi subvenţia de peste 18 milioane de lei, de la Primărie
Plata subvenţiei pentru transportul public de călători poate fi reluată de Primăria Alba Iulia după ce Tribunalul Alba a suspendat procesul prin care Instituţia Prefectului a contestat în contencios administrativ legalitatea a două hotărâri din 2018 prin care s-a aprobat valoarea sumelor care trebuie achitate din bugetul local.
Cererea de suspendare a fost depusă luni, 24 iunie, de Instituţia Prefectului şi se referă la perioada până la care va fi soluţionată definitiv o altă cauză care are ca obiect anularea altor două hotărâri ale Consiliului Local Alba Iulia ce au legătură cu activitatea de transport public călători.
De asemenea, Prefectura a depus şi o cerere de completare a acţiunii prin care renunţă la a mai contesta legalitatea hotărârii nr. 505/2018, prin care s-a aprobat contribuţia pe care administraţia locală a achită în anul 2019 în contul subvenţiei pentru transportul local, în sumă totală de 18.204.000 lei. Prin urmare, după reluarea procesului, instanţa ar urma să se pronunţe doar în ceea ce priveşte hotărârea nr. 348/2018, care a prevăzut majorarea contribuţiei aferente anului 2018 cu suma de 1.400.000 de lei.
Schimbarea de atitudine procesuală vine în contextul în care Societatea de Transport Public (STP) a transmis oficial că va opri serviciul de transport călători dacă nu se reglementează rapid plata subvenţiei pentru categoriile de călători care beneficiază de gratuitate parţială sau integrală. Problemele financiare cauzate de blocarea plăţilor ce trebuiau realizate de Primăria Alba Iulia a dus şi la amânarea cu 10 zile a salariilor pentru angajaţii STP.
Al doilea proces, care a stat la baza suspendării cauzei cu hotărârile privind subvenţiile, a fost câştigat, pe fond, de Primăria Alba Iulia şi Consiliul Local în 7 iunie 2019. Instituţia Prefectului a solicitat anularea a hotărâri din 2018 (343 şi 436) pe motiv de nelegalitate a procedurii prin care au fost adoptate. Prin hotărârea nr. 343/2018, Consiliul local a decis acordarea unui mandat special primarului Mircea Hava pentru a aproba prelungirea valabilităţii Contractului de delegare de gestiune a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 226/1683/2012 încheiat între Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local şi SC STP SA Alba Iulia începând cu data de 10 septembrie 2018 şi până la data semnării noului contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, dar nu mai mult de doi ani.
Prin hotărârea nr. 436 a fost modificată hotărârea nr. 343 în sensul în care a fost acordat un mandat special primarului Mircea Hava pentru a aproba ”în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Intercomunitare de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local obligarea operatorului de transport Societatea de Transport Public SA Alba Iulia să presteze serviciul de transport public local de persoane în arealul AIDA-TL începând cu data de 10.09.2018 şi până la data semnării noului contract de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători dar nu mai mult de doi ani”.
Instituţia Prefectului a contestat faptul că prima hotărâre a fost adoptată cu 13 voturi, susţinând că era nevoie de o majoritate de două-treimi, adică 14 voturi. Tribunalul Alba a considerat, însă, că hotărârea menţionată a fost aprobată în condiţii de legalitate. Motivarea hotărârii nu a fost finalizată şi nici nu a fost contestată, deocamdată, de reprezentanţii Prefecturii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
22 septembrie – 3 octombrie 2025 | Lucrări de modernizare pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Restricții de trafic anunțate de Primărie
Trafic restricționat pe strada Emil Racoviță. Primăria anunță lucrările de asfaltare Primăria municipiului Alba Iulia a transmis un anunț important pentru locuitorii din cartierul Emil Racoviță, legat de lucrările care pregătesc asfaltarea străzii principale din zonă. Potrivit anunțului, începând de luni, 22 septembrie, de la ora 14.00, circulația vehiculelor pe strada Emil Racoviță va fi […]
24 septembrie 2025 | „Provocări organizaționale în contextul actual”: Conferință susținută de sociologul Alin Tomuș la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
„Provocări organizaționale în contextul actual”: Conferință susținută de sociologul Alin Tomuș la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba La Alba Iulia continuă seria conferințelor organizate de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Un astfel de eveniment este programat miercuri, 24 septembrie 2025. Evenimentul îl are drept invitat pe sociologul Alin Tomuș. Acesta va susține o conferință cu […]
21 septembrie-4 octombrie 2025 | Expoziție omagială Ion Caramitru, la Alba Iulia: 54 de fotografii prezentate inovator, suspendate în aer
21 septembrie-4 octombrie 2025 | Expoziție omagială Ion Caramitru, la Alba Iulia: 54 de fotografii suspendate în aer La Atrium Centurionum – Consiliul Județean Alba, Cetatea Alba Carolina, a avut loc, duminică, 21 septembrie 2025, vernisajul expoziției „Ion Caramitru”, un eveniment care marchează debutul Atelierului de poetică teatrală „Ion Caramitru” (22–28 septembrie 2025). Citește și: […]