Instanța a amânat pronunțarea pe contestația lui Călin Georgescu. Dosarul în care este acuzat de tentativă de lovitură de stat a primit alt termen
Instanța a amânat pronunțarea pe contestația lui Călin Georgescu. Dosarul în care este acuzat de tentativă de lovitură de stat a primit alt termen
Instanța a fixat data de 19 decembrie pentru pronunțarea asupra cererii privind administrarea probelor în dosarul lui Călin Georgescu, acuzat de tentativă de lovitură de stat. De asemenea, următorul termen în procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale contestă legalitatea rechizitoriului a fost programat pentru 21 ianuarie.

Fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, i-a fost amânată decizia pe contestația depusă privind legalitatea rechizitoriului până pe 19 decembrie.
„Asupra cererilor de probe stabilește pronunțarea la data de 19.12.2025, acordă termen pe camera preliminară la data de 21.01.2026, ora 11.30″, se arată în decizia instanței.
În ceea ce îi privește pe liderul mercenarilor, Horațiu Potra, și fiul său, Dorian, instanța a decis să rămână în arest preventiv.
„Menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii Potra Horațiu, Potra Dorian şi Potra Alexandru-Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Respinge cererile formulate de inculpaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, motivează instanța.
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și Horațiu Potra, extrădat din Dubai, au fost chemați în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București în dosarul în care sunt acuzați de infracţiuni grave pentru destabilizarea României.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026
E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]
Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]
Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”
Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu. Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]