Ştirea zilei

Inspectorii şcolari şi directorii nu vor mai fi degrevaţi de normă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Prof. Cornel Sandu, inspector şcolar general al IŞJ Alba, ne-a declarat că din noul an şcolar directorii şi directorii adjuncţi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar nu vor mai fi degrevaţi de norma didactică, potrivit Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere şi a personalului de conducere, îndrumare şi control din inspectoratele şcolare.
În învăţământul preşcolar: la grădiniţa cu program normal conducerea se asigură de către un director, profesor pentru învăţământul preşcolar, având obligaţia didactică de predare astfel: lla grădiniţa care funcţionează ca structură, conducerea se asigură de către directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică de care aparţine, prin coordonatorul desemnat pentru această structutră; coordonatorul nu este degrevat de norma didactică şi efectuează integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa de copii; lla grădiniţa care funcţionează cu personalitate juridică cu peste 7 grupe de copii, conducerea se asigură de către un director; directorul nu este degrevat de norma didactică şi efectuează integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa de copii;

lla grădiniţa cu program prelungit sau săptămânal conducerea se asigură de către un director, profesor pentru învăţământul preşcolar, având obligaţia didactică de predare după cum urmează: lla grădiniţa care funcţionează ca structură, conducerea se asigură de către directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, de care aparţine; lla grădiniţa care funcţionează cu personalitate juridică, cu peste 7 grupe de copii, conducerea se exercită de către un director; directorul nu este degrevat de norma didactică şi efectuează integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa de copii.
La unităţile de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal care funcţionează cu personalitate juridică, conducerea se asigură de către un director, având obligaţia didactică de predare după cum urmează: lla unităţile de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal care funcţionează cu mai puţin de 25 de clase, directorul efectuează 8-10 ore din norma didactică de predare; lla unităţile de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal care funcţionează cu peste 25 de clase, directorul efectuează 6-8 ore din norma didactică de predare.
La unităţile de învăţământ de nivel primar, gimnazial, liceal şi postliceal cu număr mai mare de clase de elevi sau cu activitate specifică, directorul este ajutat de un director adjunct, cadru didactic, după cum urmează: ldirector adjunct – unitate de învăţământ de nivel primar sau gimnazial care funcţionează într-una din următoarele situaţii: lpeste 30 de clase de elevi; lîntre 20 şi 30 de clase de elevi, dacă: cel puţin 10 clase de elevi şi/sau grupe de copii la învăţământul primar şi/sau preşcolar; are secţii cu predare în limbile minorităţilor naţionale, în şcoala în care învăţământul se desfăşoară în limba română; are secţie cu predare limba română, în şcoala în care învăţământul se desfăşoară în limbile minorităţilor naţionale; lcel puţin 20 clase şi unitatea de învăţământ are internat şi cantină. Directorul adjunct, cadru didactic, efectuează 12-14 ore din norma didactică de predare, iar cel care este profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar efectuează integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa sau clasa de elevi. ldirector adjunct – unitate de învăţământ de nivel liceal/postliceal care funcţionează într-una din următoarele situaţii: lpeste 25 de clase de elevi; lîntre 18 şi 25 de clase de elevi, dacă: cel puţin 10 clase de elevi şi/sau grupe de copii la învăţământul gimnazial şi/sau primar şi/sau preşcolar; are secţii cu predare în limbi ale minorităţilor naţionale, în şcoala sau liceul în care învăţământul se desfăşoară în limba română; are secţie cu predare limba română, în şcoala sau liceul în care învăţământul se desfăşoară în limbile minorităţilor naţionale; lcel puţin 18 clase şi unitatea de învăţământ are internat şi cantină. Directorul adjunct, cadru didactic, efectuează 10-12 ore din norma didactică de predare, iar cel care este profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar efectuează integral activitatea didactică de instruire – educare cu grupa sau clasa de elevi.
În unităţile de învăţământ de nivel primar, gimnazial sau liceal care funcţionează cu peste (50) 60 de clase de elevi, se normează al doilea post de director adjunct (cadru didactic), iar în cele cu peste 70 de clase de elevi, se normează al treilea post de director adjunct (cadru didactic), în ambele situaţii fiind necesară aprobarea IŞJ Alba.
Conducerea inspectoratelor şcolare este asigurată de inspectorul şcolar general şi inspectorii şcolari generali adjuncţi, care efectuează 2-4 ore din norma didactică de predare. Funcţiile de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare sunt: inspector şcolar de specialitate şi inspector şcolar, care efectuează 4-6 ore din norma didactică de predare. Pentru inspectorii şcolari pentru învăţământul preşcolar şi primar obligaţia de predare este de 4-6 ore în specializarea de pe diploma de licenţă. Noile prevederi legislative stabilesc şi normele didactice pe care trebuie să le îndeplinească directorii şi coordonatorii cluburilor sportive şcolare, palatelor şi cluburilor copiilor şi Casei Corpului Didactic.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult