Inspectorii ITM Alba au dat 16 avertimente angajatorilor în domeniul relațiilor de muncă privind munca nedeclarată și securitatea în muncă, în perioada 3-7 septembrie 2018
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din inspectori de muncă cu experiență în domeniul relațiilor de muncă și care acționează zilnic pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 03.09.–07.09.2018, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 41
Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 322
Din care – femei : 106
- Tineri sub 18 ani – 0
Număr deficienţe constatate: 41
Numar persoane depistate cu „munca nedeclarata” : 0
Valoarea amenzilor aplicate : 0
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 4 avertismente ;
Principalele deficienţe stabilite în controale:
- neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
- regulamentul intern nu conține categoriile de dispoziții prevăzute de lege;
- nu se face dovada achitării drepturilor salariale;
- nu au fost depuse la ITM Alba în termenul legal, extrasele lunare din registrul de evidență a zilierilor;
- angajatorul nu face dovada comunicării unui exemplar din contractul individual de muncă salariatului in cauza;
- neplata drepturilor salariale la termenul prevazut in contractul individual de muncă;
- neacordarea repausului săptămânal;
- neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
- registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu este completat la zi ori nu a fost transmis în termenul prevăzut de lege.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 29
Număr deficienţe constatate: 45
Număr de măsuri dispuse : 45
Număr de opriri : 0
Nr. sancţiuni aplicate: 12 avertismente
Nr. evenimente comunicate : 0
Nr. evenimente cercetate : 0
Nr. evenimente în curs de cercetare: 4
Principalele deficienţe stabilite în controale :
- Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
- Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
- Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
- Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
- Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
- Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
- Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | „Tropote în Țara Vinului”, ediția 2025, la Micești: Cei mai frumoși, puternici și rapizi cai, la întrecere în concursuri extrem de atractive
„Tropote în Țara Vinului”, ediția 2025, la Micești: Cei mai frumoși, puternici și rapizi cai, la întrecere în concursuri extrem de atractive Cei mai frumoși, puternici și rapizi cai au fost protagoniștii unor concursuri atractive în cadrul unui eveniment de tradiție desfășurat duminică, 26 octombrie 2025, în poligonul de la Micești. Este vorba de ediția […]
25 octombrie 2025 | AMENZI de aproape 9.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor din Blaj: Ce nereguli au fost constatate
AMENZI de aproape 9.000 de lei în urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor din Blaj: Ce nereguli au fost constatate În urma unei acțiuni cu efective mărite a polițiștilor din Blaj au fost date amenzi de aproape 9.000 de lei. Sâmbătă, 25 octombrie 2025, în intervalul orar 17.00-21.00, Poliția Municipiului Blaj a organizat […]
SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 30.000 de lei și o cantitate de 40 de metri cubi de lemn confiscată
SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 30.000 de lei și o cantitate de 40 de metri cubi de lemn confiscată Vineri, 24 octombrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori. Au fost vizate și […]