INS: Câștigul salarial mediu net a SCĂZUT cu 145 de lei, în ianuarie
Câștigul salarial mediu nominal net în ianuarie 2018 a fost de 2.484 lei, în scădere față de luna precedentă cu 145 lei, respectiv 5,5%, în timp ce salariul brut a fost de 4.143 lei, a anunțat, marți, Institutul Național de Statistică (INS).
Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.494 lei).
”Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 103,5%. Indicele câștigului salarial real a fost de 93,8% pentru luna ianuarie 2018 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 180,9%, cu 12 puncte procentuale mai mic față de cel înregistrat în luna decembrie 2017”, informează INS într-un comunicat remis AGERPRES.
Statistica precizează că în cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Potrivit sursei citate, în luna ianuarie 2018, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mic față de luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2017 a primelor ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură și ajutoarelor bănești, plății sumelor din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (funcție de contracte) sau a angajărilor de personal cu câștiguri salariale mici.
Astfel, cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net au fost de 51,5% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 36,8% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului; între 22% și 31% în activități de servicii anexe extracției, extracția cărbunelui superior și inferior, alte activități extractive, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii); între 15% și 18,5% în depozitare și activități auxiliare pentru transport, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, industria metalurgică, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), tranzacții imobiliare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea altor mijloace de transport; între 10,5% și 14,5% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii.
Creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale și pentru performanțe), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri, dar și de aplicarea prevederilor legale, de realizările de producție ori de încasările mai mari (funcție de contracte).
În perioada menționată, cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în transporturi aeriene (+10,2%), fabricarea băuturilor (+4,2%), construcții (+1,3%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administrație publică (+3,2%), sănătate și asistență socială (+2,6%), respectiv învățământ (+0,9%).
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă
Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă Aproape 9 din 10 români afirmă că ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur, însă mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă stabilit în familie, iar doar 40% dispun de […]
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate
Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate Accesul la servicii medicale gratuite în România nu este rezervat în 2026 doar persoanelor care plătesc contribuția la sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) continuă să deconteze și anul acesta o serie de consultații, analize și investigații […]
Foto | O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși”
O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși” O autospecială de Poliție aflată în misiune a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Polițiștii au explicat ulterior, printr-un comunicat de presă, cum s-a produs incidentul. ,,Oricine poate greși”, […]
