Ştirea zilei

Inima bărbatului de 320 kg internat la Spitalul Judeţean Alba a cedat

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La trei zile după ce a fost internat la Secţia Interne a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Ştefan Stoica din Zlatna, bărbatul de 320 kilograme a decedat în cursul zilei de joi. Moartea acestuia a fost subită. Aşa cum ne-a declarat dr. Sorina Morar, medicul specialist care a făcut autopsia şi pentru care acest caz a fost primul din punct de vedere al numărului de kilograme al pacientului, cauza directă a morţii a fost „tamponada cardiacă după ruptură de perete cardiac pe un cord cu cicatrici fibroase multiple”. Altfel spus, peretele cordului s-a rupt în zonele subţiate ca urmare a unor infarcte vechi, în jurul inimii pătrunzând astfel foarte mult sânge. Bărbatul a suferit de-a lungul vieţii mai multe infarcte fără să îşi dea seama, practic a dus boala de inimă „pe picioare”. „Se vede că era un bărbat suferind de inimă, nu cred că
s-a tratat vreodată”, a precizat dr. Sorina Morar. Bărbatul avea grave probleme de sănătate, acesta fiind diagnosticat cu obezitate morbidă şi boală pulmonară cronică de foarte mult timp, practic aceste boli ducând şi la pensionarea sa. Boala inimii a fost în fapt o complicaţie a maladiilor deja avute.
Pacientul de 320 kilograme, în vârstă de 67 de ani a ajuns la Secţia Urgenţe a Spitalului Judeţean Alba cu probleme cardiace şi o infecţie a pielii în zona abdominală pe data de 1 februarie. Se pare că greutatea acestuia a crescut din cauza unei căderi psihice avută după ce acesta şi-a pierdut o fiică de doar 18 ani. Transportul acestuia de la domiciliu şi până la unitatea sanitară judeţeană a fost posibilă cu ajutorul pompierilor şi al cadrelor medicale de la Ambulanţă. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an

Ioana Oprean

Publicat

în

Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]

Citește mai mult