Rămâi conectat

Actualitate

Informaţii obligatorii ce trebuie să se regăsească pe noile etichete ale alimentelor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Informaţii obligatorii ce trebuie să se regăsească pe noile etichete ale alimentelor

De luna trecută, etichetele produselor alimentare trebuie să conţină informaţii suplimentare, potrivit unor dispoziţii europene. Reglementarea răspunde nevoilor tot mai diversificate ale actorilor implicaţi în industria alimentară. Aceasta cu atât mai mult cu cât legislaţia privind etichetarea generală datează de mai bine de 30 de ani, iar normele privind etichetarea nutriţională au fost adoptate în anul 1990. Produsele alimentare introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 13 decembrie 2014, care nu respectă regulamentul european, pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor acestor produse. De asemenea, produsele alimentare introduse pe piaţă sau etichetate înainte de 13 decembrie 2016, care nu respectă regulamentul european, referitoare la declaraţia nutriţională, pot fi comercializate până la epuizarea stocurilor acestor produse.eticheta

Cele mai importante noutăţi aduse de regulamentul UE
Ca regulă generală, regulamentul impune o listă de menţiuni obligatorii ce trebuie indicate pe etichetele produselor alimentare. Acestea sunt: denumirea produsului; lista ingredientelor; substanţele care provoacă alergii sau intoleranţă (precum laptele, muştarul, cerealele ce conţin gluten, ouăle, peştele, arahidele etc); cantitatea anumitor ingrediente sau categorii de ingrediente; cantitatea netă de produs alimentar; data durabilităţii minimale sau data limită de consum; condiţiile speciale de păstrare şi/sau condiţiile de utilizare; numele sau denumirea comercială şi adresa operatorului sau importatorului; ţara de origine sau locul de provenienţă pentru anumite tipuri de carne sau în cazurile în care omiterea acestui tip de informaţii ar putea induce cumpărătorul în eroare; instrucţiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar; pentru băuturile care conţin mai mult de 1,2% alcool în volum, concentraţia alcoolică dobândită; o declaraţie nutriţională. Etichetele produselor alimentare trebuie să fie clare şi uşor de înţeles, pentru a le permite consumatorilor să îşi aleagă produsele în funcţie de necesităţi.

Citeşte şi: Sprijin financiar pentru cultivarea plantelor medicinale

Regulamentul prevede informarea persoanelor ce suferă de alergii şi asigurarea unei bune protecţii a sănătăţii acestora. În cazul alimentelor preambalate, se impune evidenţierea substanţei sau a produsului care provoacă alergii sau intoleranţe printr-un set de caracteristici grafice care o/îl diferenţiază clar de restul listei de ingrediente, de exemplu prin font, stilul caracterelor sau culoarea de fond. Obligaţia de informare se aplică şi produselor alimentare care nu sunt preambalate, iar restaurantele, cantinele, societăţile de catering etc. trebuie să se conformeze prevederilor. În cazul produselor alimentare oferite la vânzare prin mijloace de vânzare la distanţă, responsabilitatea pentru furnizarea informaţiilor obligatorii privind produsele alimentare înainte de cumpărare revine proprietarului site-ului on-line, care oferă produsele. Anul trecut, în ţara noastră, intenţia de cumpărare on-line a crescut, faţă de 2011, cu 27 la sută.

O noutate adusă de regulament este extinderea obligaţiei de a indica ţara de origine sau locul de provenienţă de la carnea de vită, la carnea de animale din specia porcină, caprină şi cea de păsări de curte (proaspătă, refrigerată sau congelată). Din 1 aprilie 2015, etichetarea cărnii proaspete, refrigerate sau congelate de animale din specia porcină, ovină, caprină şi de păsări de curte trebuie să conţină indicaţii privind statul membru sau ţara terţă în care a fost crescut animalul, statul membru sau ţara în care a fost sacrificat animalul etc. În vederea evitării falsificării unor produse alimentare prin diluare, sugerarea unei origini false sau prin înlocuirea unor ingrediente cu altele, de o calitate îndoielnică, regulamentul prevede că, dacă un produs alimentar nu este exact ceea ce pare a fi, trebuie prevăzute informaţii relevante care să prevină inducerea în eroare a consumatorilor. Astfel, în cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient, cu privire la care consumatorii se aşteaptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă diferită sau cu un ingredient diferit, eticheta va cuprinde (pe lângă lista ingredientelor) o indicaţie clară cu privire la componenta sau ingredientul care a fost utilizat pentru substituirea parţială sau totală. Regulamentul vine după ce în România au fost mai multe discuţii între producătorii de carne şi autorităţile române cu privire la modul corect de etichetare a produselor de post, în care ingredientul principal – carnea – era înlocuit cu soia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Valuri de CONCEDIERI în marile companii globale: Măsuri luate pe fondul scăderii încrederii şi al presiunii investiţiilor în AI

Ioana Oprean

Publicat

în

Valuri de CONCEDIERI în marile companii globale Tot mai multe corporaţii internaţionale reduc masiv personalul, în contextul încetinirii economice şi al tranziţiei accelerate către automatizare bazată pe inteligenţă artificială, transmite agenția de preesăReuters, citată de News.ro. Giganți precum Amazon, Nestlé şi UPS au anunţat mii de disponibilizări, în timp ce consumul scade, iar investitorii cer […]

Citește mai mult

Actualitate

Serviciile medicale din caravanele mobile vor fi decontate de CNAS: La decontare se vor aplica tarifele care se utilizează în ambulatoriul de specialitate

Ioana Oprean

Publicat

în

Serviciile medicale din caravanele mobile vor fi decontate de CNAS Serviciile medicale oferite prin intermediul caravanelor, organizate alături de spitale, vor fi decontate, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Măsura este luată în condiţiile în care România nu are o strategie naţională de screening, iar acţiunile ONG-urilor descoperă multe dintre afecţiunile grave în comunităţile vulnerabile, […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Educaţiei, despre organizarea examenului de titularizare din 2026: ,,Trebuie să avem şi vom avea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Daniel David, despre organizarea examenului de titularizare de anul viitor: ,,Trebuie să avem şi vom avea” Daniel David, Ministrul Educaţiei, a vorbit despre organizarea examenului de titularizare de anul viitor, menționând că ,,trebuie” avut acest examen. ,,O întrebare se leagă de titularizare şi dacă vom avea titularizare în condiţiile crizei fiscal-bugetare, anul viitor. Iar răspunsul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea