Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

INFO SCHI| Starea pârtiilor la ȘUREANU, în perioada 18-24 decembrie 2020: Vreme frumoasă și strat de zăpadă acceptabil

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

La Șureanu urmează vreme frumoasă, în weekend, iar starea pârtiilor rămâne acceptabilă. Există zăpadă pe pârtii, nu vă îngrijorați în acest sens, însă este loc de mai bine. Ne referim la faptul că stratul este încă insuficient, iar suprafața pârtiilor prezintă denivelări de relief, firești pentru această perioadă în care a nins puțin (denivelările, însă, vor dispărea când stratul de zăpadă va crește).

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Pe scurt, se schiază la Șureanu, sunt deschise 7 pârtii din 11, dar stratul de omăt de acum nu poate fi comparat cu cel din februarie, de pildă. Așteptați-vă să schiați în zăpadă relativ puțină, dar 100% naturală.

– Pârtii existente: 11 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; S_1; S_2; S_3; pârtia-școală), din care funcționale 7 (A_1; A_3; C_1; C_2; C_3; C_4; pârtia-școală)
– Lungime totală a pârtiilor: 12 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun), din care funcționale 2 (teleschi „Curmătura”, telescaun „Aușel”)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Altitudine minimă: 1.650 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: https://schi-sureanu.ro/#
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone (integral), Telekom (parțial), Digi Mobil (parțial), Orange (slab)

Acces unic spre pârtii: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).

Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este complet asfaltat. Pot exista porțiuni cu gheață și zăpadă, în zonele de umbră, așadar sporiți atenția și evitați vitezele mari.

Starea drumului forestier lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): drumul a fost deszăpezit și este practicabil în totalitate. Există, totuși, multe gropi între barajul Oașa și domeniul schiabil, gropi care vă pot pune răbdarea la încercare, așadar așteptați-vă la un drum care va dura cel puțin 40 minute. Sunt absolut necesare lanțurile, începând cu barajul Oașa, pentru a nu avea nici un fel de problemă la manevrarea mașinii pe zăpadă sau gheață.

Pârtii și instalații de transport pe cablu: chiar dacă nu a mai nins, zăpada s-a păstrat, iar pârtiile sunt schiabile în mod acceptabil. Nu vă așteptați la omătul abundent de februarie, sau la powder-ul de off-piste care apare după ninsori grele. Zăpadă există pe pârtii, se poate schia în condiții de siguranță, dar pârtiile au, în continuare, acel aspect denivelat, accidentat, datorită faptului că movilele de relief nu putut fi încă acoperite suficient de zăpadă. Nu a nins destul, așadar zăpada este aproape suficientă. Pe lângă pârtiile menționate mai sus, e posibil să fie deschisă și A_2. Cât despre instalații de cablu, vor funcționa telescaunul „Aușel” și teleschiul „Curmătura”.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: prognoza oferită de https://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania anunță vreme frumoasă, în weekend, bună pentru schi. Nu vom avea viscol, cerul va fi parțial senin (cel puțin în weekend), iar temperaturile vor oscila între -5 și 2 grade Celsius. Săptămâna viitoare, în schimb, e posibil să fulguiască sau chiar să ningă, răzleț. Vremea, pe zile, va fi astfel:
– vineri, 18 decembrie: cer senin, vânt slab
– sâmbătă, 19 decembrie: cer parțial senin, vânt slab
– Duminică, 20 decembrie: cer senin, vând slab
– luni, 21 decembrie: cer senin, vând slab
– marți, 22 decembrie: cer înnorat, posibile ninsori, vânt slab
– miercuri, 23 decembrie: cer înnorat, vânt slab
– joi, 24 decembrie: cer înnorat, posibile ninsori, vânt slab

Servicii turistice: școală de schi pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în Poarta Raiului (0762 501 913); restaurant la baza pârtiilor și pe domeniul schiabil; punct Salvamont și Jandarmerie Montană, la baza pârtiilor.

Sursa:
Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”, Șureanu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

PETIȚIE online inițiată de locuitorii din Cugir: „Cerem Primarului și Consiliului Local construirea unui bazin de înot pentru comunitate”

Cezar Lancrajan

Published

on

PETIȚIE online inițiată de locuitorii din Cugir: „Cerem Primarului și Consiliului Local construirea unui bazin de înot pentru comunitate” Locuitorii orașului Cugir din județul Alba au inițiat o petiție în mediul online din dorința de a avea un bazin de înot în comunitate. Acest proiect ar aduce beneficii semnificative atât pentru sănătatea, educația, cât și […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea