Industria Galda, înaintea meciului din Cupa României cu Stăruința Zagon: cu Căt. Suciu și Frențiu, fără D. Lupșan!
Sâmbătă, la ora 18.00, la Galda de Jos, Industria întâlnește Stăruința Zagon (Covasna) în faza regională a Cupei României, iar formația gazdă caută să-și cristalizeze efectivul pentru acest prim meci oficial al verii.
„O să tratăm serios întâlnirea, jucăm acasă, în fața suporterilor. Este primul joc după promovarea în Liga 3, ne dorim să-l câștigăm. Vacanța a fost scurtă, de doar două săptămâni, reglăm lucrurile din mers„, a spus antrenorul Doru Oancea.
În primul meci din grupă, Stăruința Zagon – FC Avrig 0-2, iar miercuri, 19 iulie, va fi FC Avrig – Industria Galda de Jos (la ora 18.00)
„Principalul” Industriei nu va fi prezent pe banca tehnică, având programat concediul în această perioadă, rolul său fiind preluat de secundul Dan Comșa.
Nou-promovata în eșalonul terț încearcă să-și constituie lotul cu care va aborda și viitoarea stagiune pe a treia scenă. Deocamdată sunt plecări sigure Csegoldi (Gloria Geoagiu), Samoilă, D. Maier, Buligă și Tegbo, dar sunt șanse majore ca nici mijlocașul D. Lupșan să nu mai continue în „galben-albastru”, acesta nesemnând un nou contract! În acest context, în care experimentatul mijlocaș va pleca, gruparea găldeană a intensificat discuțiile pentru înregimentarea lui Tripșa (Performanța Ighiu).
Pe de altă parte, Industria speră ca la acest meci din weekend să conteze pe portarul Cătălin Suciu (Metalurgistul Cugir) și mijlocașul Răzvan Frențiu (CSU Alba Iulia), cei doi dându-și acceptul pentru a reveni la Industria.
Alte transferuri sunt la nivelul jucătorilor under, juniorii din propria pepinieră Oltean și Tamaș, Corcheș (mijlocaș, CS Zlatna), B. Popescu (fundaș) și T. Stanciu (mijlocaș) – ambii LPS Sebeș, plus Ștefan Grosu (fotbalist din 2005, fost la Gaz metan Mediaș, unde a ajuns în 2020 după ce a plecat de la Școala de Fotbal Valea Frumoasei)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]