Industria Galda de Jos, iarăși cu finanțare de la aleșii locali | Doru Oancea, noul antrenor al echipei, în Liga a 4-a
Echipa de fotbal Industria Galda de Jos este pe ultima sută de metri a rezolvării chestiunilor juridice în vederea revenirii în comună, mutare care implică din nou sprijin financiar din partea aleșilor locali.
“Galben-albaștrii” au retrogradat din Liga a 3-a după șapte sezoane consecutive petrecute în eșalonul terț, dar au fost la un pas de dispariție în iarnă. Întrucât, după alegerile din septemrbie, pe fondul luptelor politice iscate pentru funcția de viceprimar, consilierii comunei nu au mai votat fonduri pentru echipa de fotbal, Industria a fost salvată de familia Hulea care a susținut-o în primăvară, mutând-o la Galtiu. “Sunt discuții serioase să aducem echipa înapoi. O să rezolvăm problema actelor cu famlia Hulea, discutăm cu avocații în acest sens. Vom începe din Liga a 4-a, fără pretenții de performanță imediată. Vrem să ne așezăm, bazându-ne pe faptul că iarăși vom avea asigurate fonduri de la Primărie”, a spus Romulus Raica, director sportiv al Industriei până la finele anului trecut. Conform unor informații plauzibile, în privința bugetului, acesta s-ar cifra la aproximativ 250.000 de lei pentru tot anul 2021.
*Doru Oancea, noul antrenor
Pentru funcția de antrenor principal s-au demarat discuțiile cu antrenorul Doru Oancea, cel care în principiu și-a dat acceptul și va pregăti echipa. “Aștept să se rezolve problemele de organizare și apoi o să finalizăm și negocierile. Sunt dispus să mă implic”, a menționat Doru Oancea (antrenor al junorilor Under 19 la LPS Sebeș), cel care are la activ două baraje de promovare pe a treia scenă: în 2017 cu Șurianu Sebeș (ce a trecut de Viitorul Caransebeș, dar nu s-a înscris în eșalonul superior) și 2019 cu Sportul Petrești (eliminată de CSM Tg. Mureș). În privința efectivului este certă revenirea lui Al. Costea, iar pe listă mai sunt Iancău, Oniche, P. Medrea, Bălaș, Rahovean, D. Ianc sau Tocu (CS Ocna Mureș). Reluarea pregătirilor este prevăzută în 10 iulie, pentru a avea timp la dispoziție în vederea meciului din 28 iulie, din Cupa României, faza I, ediția 2021/ 2022.
*Se rezolvă și litigiul depunctării
În ședința din 16 iunie a Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul FRF, Industria Galda de Jos a fost sancționată drastic pentru datoriile către Cristian Gîrnod (portar în turul campionatului), ce are de recuperat 6 salarii Astfel, Industria Galda de Jos a fost sancționată cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar, fiind depunctată cu două puncte, data de 7 iulie fiind stabilită drept termen pentru stingerea datoriilor pentru a se evita în continuare depunctarea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Rezultate remarcabile pentru arcașii CSM Unirea Alba Iulia – Sagittarii la Campionatul Național de Arc Istoric
Rezultate remarcabile și podiumuri importante pentru arcașii CSM Unirea Alba Iulia – Sagittarii la Campionatul Național de Arc Istoric, proba „Șapte Fortărețe” Sportivii CSM Unirea Alba Iulia – Sagittarii au bifat rezultate deosebite la Campionatul Național de Arc Istoric – proba sportivă „Șapte Fortărețe”, competiție desfășurată în perioada 30-31 august 2025, la Chișineu-Criș, județul Arad. […]
Cupa României și Cupa Județeană continuă în Alba În weekend-ul 6-7 septembrie 2025, de la ora 17.00, se vor disputa meciurile eliminatorii din faza a doua a Cupei României la fotbal în Alba. Citește și: A pornit la drum SuperLiga din Alba: În derby-ul rundei inaugurale, CS Ocna Mureș, succes la Galtiu, într-o zi specială […]
Volei Alba Blaj a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2025/2026: Cât costă și de unde pot fi cumpărate
Volei Alba Blaj a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2025/2026 Începând de luni, 1 septembrie 2025, abonamentele pentru meciurile campioanei României la volei feminin, Volei Alba Blaj, pentru sezonul 2025/2026. Citește și: 11 octombrie 2025 | Supercupa României la volei, în Alba Blaj Arena: Dueluri de foc Acestea pot fi achiziționate de către toate […]