Economie

Indicatorul social de referinţă – bază de calcul a unor drepturi de asigurări sociale

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Indicatorul social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă. Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită la 500 de lei, însă ea poate fi modificată prin Hotărâre de Guvern în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum.
Spre exemplu, potrivit noilor reglementări, absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă.
Tot în funcţie de indicatorul social de referinţă se va calcula prima de încadrare de care beneficiază persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea în care îşi are domiciliul. Această primă de încadrare este egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă.
Potrivit noilor reglementări, drepturile băneşti acordate în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum şi angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă se determină în funcţie de indicatorul social de referinţă şi nu de salariul minim brut pe economia, ca până acum.
Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învaţământ sunt scutiţi, pe o perioada de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă absolvenţilor încadraţi, şi primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare absolvent:
-O sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii;
-O sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă, pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal;
-O sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă pentru absolvenţii de învăţământ superior.
Angajatorii care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani au şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sunt scutiţi, pe o perioadă de 12 luni, de plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste categorii. De asemenea, aceşti angajatori primesc lunar, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani.
Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care în termen de 3 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţial, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data împlinirii condiţiilor respective de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă. (D.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 27 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 26 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

26 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult