Încredere în sistemul privat de pensii: În 3 luni, peste 300 de persoane și-au mutat banii în sistemul public
Încredere în sistemul privat de pensii: În 3 luni, peste 300 de persoane și-au mutat banii în sistemul public
Cei care au s
olicitat, în vara acestui an, firmei care le administrează pensia privată mutarea viitoarelor contribuții pentru pensii la stat, adică la Pilonul I, se apropie de 360, potrivit unor date furnizate redacției noastre de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Mai exact, în decurs de trei luni, respectiv în perioada iunie – august, 892 de persoane au cerut administratorilor fondurilor de pensii private mutarea contribuțiilor la Pilonul I, adică la stat.
Vorbim aici despre contribuțiile viitoare la pensiile private, deoarece banii deja acumulați în contul unui contribuabil vor rămâne în contul acestuia, ei putând fi accesați doar în momentul ieșirii la pensie.
La sfârșitul anului trecut, atunci când a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, legislația pensiilor private a fost modificată și a dat posibilitatea contribuabililor din țara noastră să nu mai contribuie cu nimic la pensiile administrate privat (Pilonul II) și să contribuie doar la pensiile de stat, adică la Pilonul I. În practică, contribuabilii au posibilitatea de a muta contribuțiile la pensii în totalitate la Pilonul I începând cu luna martie 2019.
După cum stabilește legislația momentului, contribuția la pensie datorată de salariați din venitul brut este de 25%, din această valoare, 3,75% ducându-se către fonduri de pensie administrate privat (Pilonul II), iar restul (21,25%), la stat (Pilonul I).
Pentru a redirecționa integral viitoarele contribuții la pensii doar către Pilonul I (de stat), un contribuabil trebuie să depună o cerere de retragere la firma care-i administrează pensia privată. În momentul de față, în România există șapte firme care administrează pensiile private: Aegon Pensii, Allianz-Țiriac Pensii Private, BCR Pensii, BRD, Generali, Metropolitan Life și NN Pensii.
Apoi, firma de pensii private îl va informa în scris pe solicitant despre soluționarea cererii de retragere, informarea făcându-se o singură dată.
Cu toate că mutarea contribuțiilor la pensie de la Pilonul II la Pilonul I este posibilă din martie 2019, potrivit ASF, primele raportări privind trecerea contribuțiilor de 3,75% la Pilonul I au putut fi făcute începând cu luna iunie, atunci fiind publicată norma care stabilește obligațiile de raportare și transparență în sistemul pensiilor administrate privat.
Citește mai mult despre pensii private, fond de pensii private, pilonul i, pilonul ii, pensii publice, pensionari, contributie la pensie, contributia la pensii, pensii pilonul II.
Foto: arhivă , Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul
Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]
FOTO | Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții”
Trei prelevări de organe în doar 48 de ore într-un spital din România: „Mulțumiri familiilor donatorilor, care în momente de profundă durere au ales să ofere altora darul neprețuit al vieții” În perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) au fost realizate trei intervenții de prelevare de […]
23-27 martie 2026 | Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate”
Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate” La Roșia Montană se va desfășura, în perioada 23-27 martie 2026, un curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului. Cursul dedicat ghidajului interpretativ pentru patrimoniu este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Biroului Regional UNESCO pentru Știință și […]