Rămâi conectat

Curier Județean

Începând de săptămâna viitoare, maidanezii vor fi strânși de pe străzile din Ocna Mureș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria Ocna Mureș a rezolvat problema câinilor maidanezi care, potrivit sesizărilor făcute de cetățeni, sunt văzuți în număr tot mai mare pe străzile orașului. Administrația locală a încheiat recent un contract cu Asociaţia Centrul de Ecarisaj Turda, care va asigura, începând de săptămâna viitoare, activităţile specifice de gestionare a câinilor fără stăpân din oraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt Iulian Olariu, asociația va identifica animalele, le va captura și le va preda la Centrul de Ecarisaj Turda unde li se vor acorda consultații medicale de specialitate în vederea realizării trierii şi pentru pentru administrarea tratamentelor necesare. Câinii marcaţi prin tatuaj, cipati, cu zgărzi, vor fi cazaţi într-un spaţiu separat, amenajat conform legii iar câinii predaţi ca revendicaţi sau adoptaţi vor fi monitorizați pentru o perioadă de minimum trei luni.

Activitatea de capturare, identificare și punere sub control a câinilor comunitari, se va desfășura de către Centrul de Ecarisaj prin patrulare pe timp de zi și noapte. Pentru desfășurarea în bune condiţii de ordine și disciplină, personalul de capturare poate solicita sprijinul Poliției Locale. Capturarea și identificarea câinilor comunitari trebuie să se facă prin metode care nu cauzează dureri, suferinţe fizice sau psihice animalelor. Acestea vor fi cazate în funcţie de sex, stare de sănătate, rasă, vârstă, stare de agresivitate, vor fi deparazitate imediat după identificare, în Centrul de Ecarisaj Turda, vor fi marcate și înregistrate în Registrul de Evidență. (…) Centrul de Ecarisaj Turda se obligă să contribuie la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de adapostire iar după încredinţarea prin revendicare unui stapan sau prin adopţie acesta să fie monitorizat pe o durată de minim trei luni pentru a asigura animalului condiţiile de adapostire, hrănire și igenă corespunzătoare.

Întreținerea câinilor comunitari aflaţi în Centrul de Ecarisaj Turda se face prin: asigurarea pazei și integrității incintei; asigurarea aprovizionării cu hrană pentru animalele din adăpost de către Centrul de Ecarisaj; distribuirea hranei și a apei în mod ritmic de către îngrijitor, conform recomandărilor medicului veterinar al Centrului; administrarea medicamentației sau a hranei speciale se face de către medicul veterinar.

Animalele capturate și aflate în adăpostul Centrului de Ecarisaj Turda, nerevendicate vor fi obligatoriu sterilizate, vaccinate și deparazitate. (…) Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi în termen de zece zille de la data capturării vor fi reteritorializati sau predaţi adăposturilor sau asociaţiilor private numai după deparatizare, sterilizare, vaccinare antirabică, aplicarea tratamentelor şi a semnelor distinctive de identificare. Animalele cu afecţiuni cronice, cele foarte bătrâne precum și cele desoebit de agresive, vor fi eutanasiate numai la recomandarea scrisă a medicului veterinar al serviciului de ecarisaj, dupaă un consult de specialitate. Răspunderea pentru decizia de eutanasiere precum şi executarea procedeului şi conducerea evidenţei revine în totalitate prestatorului”, se arată în contractul încheiat de primărie cu asociația din Turda

Pentru executarea obligaţiilor asumate de prestator primăria va achita suma de 215 lei (inclusiv TVA) pentru fiecare animal pentru care s-au prestat serviciile convenite în contract, suma maximă care se poate achita celor care prestează serviciul de ecarisaj fiind 12.900 de lei la care se adaugă TVA-ul aferent.

Suma stabilită între părțile contractante include identificare/capturare; transport; preluare, înregistrare,consult medical, triere; sterilizare; vaccin polivalent; vaccin antirabic; deparazitare internă și externă; carnet de sănătate; cazare.

Durata contractului este de 12 luni, acesta putând fi prelungit pentru o perioadă de cel mult jumătate din perioada iniţială, prin act adiţional încheiat între părţi, cu păstrarea clauzelor contractuale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Trei poduri noi pe drumurile județene din Alba! Unde urmează să fie amplasate și care este stadiul lucrărilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba a anunțat că trei poduri urmează să fie construite pe drumurile județene în județul Alba. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă, fiind vorba despre trei poduri. Primul este podul de la Colibi, comuna Ohaba, amplasat pe DJ 107 care va traversa Valea Secaș. Construcția are […]

Citește mai mult

Curier Județean

19–20 septembrie 2025 | ALBA GREEN ENERGY: Inovații românești, roboți și standuri care explică cetățenilor cum pot deveni prosumatori la Carolina Mall Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

  Târgul Alba Green Energy, cea de-a 13-a ediție, urmează să aibă loc la Carolina Mall Alba Iulia în perioada 19–20 septembrie 2025. Vizitatorii vor găsi, printre altele, invoații românești, robți creați de elevi și standuri unde se va oferi consultanță gratuită în ceea ce privește comunitățile energetice, dar și cum cetățenii pot deveni prosumatori. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Campionatul Național de Powerlifting 2025 de la Alba Iulia a ajuns la a treia zi: Prima dedicată powerliftingului clasic

Bogdan Ilea

Publicat

în

Campionatul Național de Powerlifting 2025, care se desfășoară în aceste zile la Alba Iulia, a ajuns în cea de a 3-a zi. Astăzi a fost prima zi în care s-a desfășurat powerlifting în varianta clasic. Au evoluat sportivi la categoria de greutate plus 120-120 și parțial 105 kg. Sportivul din Alba Iulia, Ion Calmic, legitimat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea