Curier Județean

Începând de luni, 27 aprilie, purtarea măștilor de protecție în Blaj devine OBLIGATORIE. Nerespectarea obligativității va fi sancționată cu amendă între 100 și 500 lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Purtarea măștilor de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun devine obligatorie începând de luni, 27 aprilie, și în Blaj.

Portul măștilor de protecție sau al fularelor, eșarfelor și altor elemente de protecție care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise și în transportul în comun va deveni obligatoriu la Blaj începând de săptămâna viitoare. Nerespectarea acestei obligativități se va sancționa cu amendă contravențională, cuprinsă între 100 și 500 lei.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Blaj a stabilit, prin hotărârea nr.13/22 aprilie 2020, că pe teritoriul administrativ al municipiului Blaj, începând cu data de luni 27 aprilie 2020, până la sfârşitul instituirii stării de urgenţă potrivit decretului lege nr. 240/2020, se instituie obligativitatea persoanelor de a îşi acoperi faţa (nas, gură) cu mască sanitară de protecţie sau mască improvizată sau alte materiale de protecţie (eşarfe, baticuri) de unică folosinţă sau reutilizabile, in mijloacele de transport public şi în spaţiile închise ale structurilor publice şi private în care se desfăşoară activităţi sociale, comerciale, de prestări servicii sau relaţii cu publicul.

Nerespectarea dispoziţiilor hotărârii nr.13/22 aprilie 2020 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Blaj se sancţionează cu avertisment sau cu amendă contravenţională în cuantum de la 100 lei la 500 lei. Constatarea contravenţiilor va fi făcută de Poliţia Municipiului Blaj şi Poliţia Locală Blaj, iar contravenienţii pot achita în termen de 15 zile jumătate din minimul sancţiunii contravenţionale.

Agenţii economici de pe raza municipiului Blaj cu activităţi industriale de producţie îşi vor adopta propriile măsuri de prevenire a reducerii riscului epidemiologie de transmitere a virusului SARS-Cov-2 pentru spaţiile proprii de birouri şi/sau hale industriale unde îşi desfăşoară activitatea, se arată în hotărârea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Blaj.

Obligativitatea purtării măștilor de protecție sau a fularelor, eșarfelor și altor elemente de protecție care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise și în transportul în comun de pe raza municipiului Blaj este motivată, de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Blaj, prin Decretul Prezidențial privind prelungirea cu 30 de zile a Stării de Urgență pe teritoriul României si Ordonanţele Militare privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 în România, măsurile similare luate de mai multe unităţi administrativ teritoriale din România (judeţe sau oraşe/municipii), în vederea prevenirii reducerii riscului epidemiologie de transmitere a virusului SARS -Cov-2 în municipiul Blaj şi a ținut cont și de faptul că, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii, Spitalul Municipal Blaj a fost desemnat spital suport pentru pacienţii COVID-19 pozitiv.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | „Energie, talent și excelență” – un spectacol dedicat performanței și creativității elevilor din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

„Energie, talent și excelență” – un spectacol dedicat performanței și creativității elevilor din Alba Joi, 14 mai, începând cu ora 18:00, Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit spectacolul „Energie, talent și excelență”, un eveniment devenit deja emblematic pentru promovarea talentului și valorilor artistice în rândul elevilor. Manifestarea a fost organizată de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Elevul caporal Sorin Filimon, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, MENȚIUNE la un concurs de poezie dedicat lui Nichita Stănescu: „Arta are un rol esențial în formarea mea”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Elevul caporal Sorin Filimon, de la Colegiul Militar din Alba Iulia, MENȚIUNE la un concurs de poezie dedicat lui Nichita Stănescu: „Arta are un rol esențial în formarea mea” Printre cei care îmbracă uniforma militară regăsim și oameni cu talent în șlefuirea cuvintelor, care reușesc să transforme limbajul comun într-unul expresiv și artistic. La Colegiul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Alba Iulia cumpără cu circa 250.000 lei trei totemuri cu afișaj 4K: Vor fi amplasate în Cetatea Alba Carolina și vor fi folosite pentru promovarea turistică

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia cumpără cu circa 250.000 lei trei totemuri cu afișaj 4K: Vor fi amplasate în Cetatea Alba Carolina și vor fi folosite pentru promovarea turistică Primăria Alba Iulia cumpără cu 250.000 lei trei totemuri pentru informarea vizitatorilor și promovarea turistică. Acestea vor fi amplasate în zona pietonală a Cetății Alba Carolina. Centrul Cultural […]

Citește mai mult