Încep înscrierile pentru susţinerea concursului de profesor-mentor
Potrivit metodologiei, are dreptul să îşi depună dosarul pentru funcţia de profesor-mentor pentru inserţia profesională a cadrelor didactice stagiare orice cadru didactic care îndeplineşte cumulat, următoarele condiţii: este titular în învăţământul preuniversitar; deţine gradul didactic I; a urmat cel puţin un program de formare continuă în ultimii 5 ani, acreditat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; are calificativul „Foarte bine” în ultimii 5 ani; nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni sau nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa un post didactic prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală ori a fost reabilitat; este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei funcţii.
Dobândirea funcţiei didactice de profesor-mentor se realizează prin promovarea unui concurs specific organizat de către IŞJ Alba, iar probele de concurs constau în evaluarea administrativă şi calitativă a portofoliului (probă eliminatorie), respectiv două probe practice. Evaluarea administrativă constă în existenţa CV-ului în format Europass, existenţa copiilor pentru documentele justificative (opis în dublu exemplar, scrisoare de intenţie, decizia de numire ca titular în sistemul de învăţământ/pe post, certificatul de obţinere a gradului I, certificatul de formare continuă, adeverinţele din ultimii 5 ani pentru acordarea calificativului, adeverinţă medicală prin care să se certifice că este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei de mentor). Evaluarea calitativă presupune acordarea punctajului corespunzător, conform grilei prevăzute în metodologie (scrisoarea de intenţie, studii, participare la stagii, experienţă în activitate dovedită – în funcţii de conducere, în calitate de profesor emerit, în mentorat, lucrări, articole, proiecte etc).
La portofoliu se poate acorda următorul punctaj maxim: scrisoarea de intenţie – 2 puncte, cursuri postuniversitare/masterat/altă licenţă – 5 pct., doctorat – 5 pct., participare la stagii de formare/perfectionare: locale, regionale, naţionale – 15 pct., internaţionale – 5 pct., experienţa în activitate dovedită în funcţii de conducere, îndrumare şi control în MECTS, IŞJ şi unităţi de învăţământ – 5 pct., profesor emerit – 5 pct., experienţă în activităţi de mentorat – 8 pct., profesor metodist, responsabil cerc pedagogic, membru în consiliul consultativ al IŞJ Alba, responsabil de comisie metodică, şef de catedră – 5 pct., lucrări, articole de management educaţional sau de specialitate ori mentorat publicate cu ISBN/ISSN – 10 pct., autor sau coautor de manuale, programe şcolare avizate de MECTS – 10 pct., coordonarea, participarea la proiecte internaţionale, naţionale, regionale – 15 pct., cunoştinţe de operare pe calculator evaluabile pe baza documentelor prezentate – 10 pct. La proba practică se urmăresc atât aspecte profesionale care vizează lecţia predată, cât şi elemente de analiză a unei lecţii la care a asistat candidatul.
*Calendarul derulării concursului de selecţie a profesorilor-mentori
Selecţia profesorilor-mentori se realizează în perioada februarie – iunie, după un calendar detaliat la nivelul IŞJ Alba, astfel: 11 – 20 februarie: depunerea dosarelor (portofoliilor personale) la secretariatul IŞJ Alba de către directorii unităţilor şcolare, însoţite de adresa de înaintare; 15 – 20 martie: anunţarea candidaturilor admise în urma evaluării portofoliilor; 21 – 25 martie: depunerea şi rezolvarea contestaţiilor cu privire la evaluarea portofoliului personal, în prezenţa candidatului; 1 aprilie – 31 mai: desfăşurarea probei practice de către candidaţii admişi în urma evaluării portofoliilor (susţinerea unei lecţii/activităţi didactice pentru disciplina/disciplinele pe care o/le poate preda, în concordanţă cu specializarea/specializările de pe diplomă, de către candidat şi asistenţă la o lecţie/activitate pe care o va evalua); 1 – 15 iunie: anunţarea rezultatelor selecţiei şi a cadrelor didactice care vor fi cuprinse în corpul profesorilor-mentori în calitate de profesori-mentori pentru stagiatură.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate”
Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate” Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu, care locuiește în apropierea Fermei Steluța din Cluj-Napoca, s-a declarat profund impresionat de eforturile vecinilor săi, după […]
VIDEO | Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul”
Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul” Capsula Orion, având la bord cei patru astronauți ai misiunii Artemis II, a amerizat vineri seară în Oceanul Pacific, în largul coastelor Californiei, marcând finalul cu succes al primei misiuni cu echipaj uman care a zburat […]
Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare
Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, InfoCons a realizat un studiu asupra produselor care se regăsesc, în mod obișnuit, pe masa tradițională de Paște, analizând valorile nutriționale ale acestora, respectiv cantitatea de sare și zahăr, […]