Actualitate

UPDATE: Incendiu la o casă din Răchita, comuna Săsciori. Pompierii, chemați să intervină

Ioana Oprean

Publicat

în

Pompierii din Sebeș au fost chemați să intervină sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă în satul Răchita, din comuna Săsciori.

Potrivit ISU Alba, la fața locului au intervenit două autospeciale și o ambulanță SMURD.

UPDATE: ”Sâmbătă seara, la ora 20.22, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească (șopron) din localitatea Răchita, comuna Săsciori. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Sebeș, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săsciori. Ca urmare a acestui eveniment, au fost distruse circa 100 kg de lemne de foc și aproximativ 8 mp din izolația casei de locuit. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 80.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 500 lei. În urma cercetărilor, s-a stabilit ca și cauza probabilă de incendiu, jarul căzut din sistemele de încălzit”, precizează reprezentantul ISU Alba.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri, şi anume:

• se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
• depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de cm la sobele din cărămidă sau teracotă;
• în faţa uşiţei de alimentare a sobei pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 cm;
• cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic intr-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
• sobele şi alte mijloace de încălzire trebuie supravegheate permanent pe timpul funcţionării;
• nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
• nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau blocaţi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire aflate în funcţiune.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Claudiu Năsui, comparație între Argentina și România: ,,Milei a tăiat deficitul de la -5.2% la +0.2%. În România, deficitul a scăzut doar de la -8.7% la -7.6%, iar asta prin creșteri masive de taxe”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Claudiu Năsui, comparație între Argentina și România: ,,Milei a tăiat deficitul de la -5.2% la +0.2%. În România, deficitul a scăzut doar de la -8.7% la -7.6%, iar asta prin creșteri masive de taxe” Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, compară evoluția economică a Argentinei cu cea a României, susținând că reformele aplicate de președintele […]

Citește mai mult

Actualitate

Fostul președinte Traian Băsescu: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fostul președinte Traian Băsescu: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic” Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că desemnarea unui nou premier ar trebui făcută cât mai rapid, susținând că doar un prim-ministru desemnat oficial poate negocia în mod credibil formarea unei majorități parlamentare. „Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare […]

Citește mai mult

Actualitate

Șoc în NATO: SUA pregătesc retragerea accelerată a trupelor din Europa. Care este prima țară vizată

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoc în NATO: SUA pregătesc retragerea accelerată a trupelor din Europa. Care este prima țară vizată Statele Unite pregătesc o reducere accelerată a prezenței lor militare în Europa și urmează să prezinte oficial planul aliaților NATO luna viitoare, potrivit unor informații apărute în presa germană. Conform publicației Welt am Sonntag, care citează o sursă din […]

Citește mai mult