Ştirea zilei

Încă un urs UCIS de o mașină: Numărul urșilor accidentați pe șosele crește alarmant. Al cincilea caz într-o lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un urs UCIS de o mașină: Numărul urșilor accidentați pe șosele crește alarmant. Al cincilea caz într-o lună

Un urs a fost lovit sâmbătă de o mașină pe un drum din județul Mureș. Animalul a plecat din locul în care a fost lovit, dar a fost găsit mort la câțiva kilometri.

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o mașină a lovit în localitatea Suseni un urs.

„Imediat am declanșat procedura pe care am aprobat-o în asemenea cazuri. Într-un timp foarte scurt echipajul de Poliție din zonă s-a deplasat acolo și mi-a confirmat cazul”, a spus prefectul.

Polițiștii i-au spus prefectului că ursul lovit nu a mai fost găsit la locul accidentului.

Ulterior, autoritățile au găsit animalul mort, la câțiva kilometri distanță.

Ursul mort a fost preluat de paznicii de vânătoare din zonă.

Ultimul caz de urs lovit de o maşină în județul Mureș s-a înregistrat în urmă cu o săptămână, în localitatea Găiești, când primele informaţii arătau că animalul a murit, însă reprezentanţii Prefecturii Mureş au constatat că era viu. Înainte de acest caz, un urs a fost lovit de maşină în judeţul Harghita şi a agonizat aproape o zi la locul accidentului. Apoi, ursul a fost împuşcat de vânători.

Anterior, un alt urs fusese lovit mortal de o maşină, în comuna Ghindaru din judeţul Mureş.

sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Starea victimelor după explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Medic: ,,Nu sunt locuri în centrele de arși din România”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Starea victimelor după explozia dintr-un apartament din Alba Iulia. Medic: ,,Nu sunt locuri în centrele de arși din România” Două persoane au fost rănite în urma exploziei care a avut loc în această dimineață într-un bloc de pe strada Arnsberg, astăzi, 17 ianuarie 2026.  Astfel, reprezentanții Spitalului Judeţean de Urgenţe Albă au oferit informații cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE VIDEO | EXPLOZIE puternică într-un apartament din Alba Iulia: Două persoane rănite cu arsuri. Salvatorii intervin cu două autospeciale și o ambulanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

EXPLOZIE puternică într-un apartament din Alba Iulia: Două persoane rănite cu arsuri. Zeci de persoane evacutate O explozie puternică a avut loc în Alba Iulia, pe strada Arnsberg, astăzi, 17 ianuarie 2026. Din primele informații, două persoane prezintă arsuri, însă, din fericire, sunt conștiente. Una dintre persoanele surprinse de suflul exploziei prezintă arsuri la nivelul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO| Mina de aur Haneș din comuna Almașu Mare. Imaginile dezastrului din Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Azi – mâine sunt aproape două decenii de când au murit minele din zona Zlatna – Almașu Mare. Minerii, care au mai apucat, trăiesc din pensie. Pe lângă ei, și nepoții, cei care nu au luat calea pribegiei, prin lumea largă. Satele se împuținează, natura își recucerește teritoriul. Peste tot, case faine, făcute pe vremea […]

Citește mai mult