Curier Județean

ÎN WEEKEND: Spectacole cu muzică, dansuri, jonglerii şi teatru medieval, la Alba Iulia. Curtea Comedianților, în fața Muzeului Unirii

Ioana Oprean

Publicat

în

curtea comediantilor 1Tineri actori din trupele de artiști Truverii (C.C.S. Bucureşti), Ludic (C.C.S. Iaşi) şi Skepsis (C.C.S Alba Iulia) au lucrat împreună, pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul unor ateliere de formare şi creaţie pentru a oferi publicului albaiulian două spectacole cu muzică, dansuri, jonglerii medievale şi teatru medieval. Spectacolele vor fi prezentate la Alba Iulia sâmbătă, 8 august şi duminică, 9 august, începând cu ora 19.00, în faţa Muzeului Naţional al Unirii.

Proiectul Curtea Comedianţilor reuneşte tineri artişti într-un atelier de creaţie, descoperire şi cultură, într-un spaţiu atemporal în care se caută revitalizarea rădăcinilor culturale europene.

Această manifestare artistică readuce în mileniul trei viaţa şi spectacolul trupelor ambulante ale evului mediu, renascentist şi baroc, dar şi tradiţiile acelor vremuri rămase în conştiinţa populară – reprezintă aşadar o ofertă de regăsire şi conştientizare a identităţii culturale europene, pusă sub semnul înţelegerii interculturale, a artei şi bunei dispoziţii.

Curtea Comedianţilor este un proiect cu o tradiţie de 15 ani, fiind iniţiat de Compania de Artă Studio 24 în anul 2000 în Lecce împreună cu Asociaţia Specimen, ca un atelier de artă medievală, renascentistă şi tradiţională în care se face teatru, dans, scenografie, muzică.  A fost în acelaşi an în România (Sighişoara, Bucureşti, Rm.Vâlcea), iar în anii următori s-a reluat la Sighişoara şi Curtea Veche din Bucureşti (2001), la Hanul lui Manuc în Bucureşti (2002), în cetatea Râşnov (2003 – 2013) şi în Bucureşti – Muzeul Satului (2005 – 2009). Din anul 2007 s-a conturat şi etapa Peregrinatio cu momente de atelier prezentate în diferite alte localităţi.

Graţie bunei colaborări artistice existente între grupurile artistice Truverii (Bucureşti) şi Skepsis (Alba Iulia), anul trecut Curtea Comedianţilor a poposit pentru prima dată şi la Alba Iulia. Anul acesta, din nou, printre Peregrinarile din Craiova, Mediaş, Iasi, Tg.Neamţ, Ardud, Sovata, Sighişoara si Suceava, Râşnov, Hunedoara,  pe 3 august a început la Alba Iulia a XVI-a ediţie a Atelierelor Curții Comedianților – muzici, dansuri, teatru şi jonglerii ale ambulanților medievali și renascentiști.

Un proiect organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti si Societatea Cultural Artistica de Tineret CONCRET, în parteneriat cu Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, Asociaţia grupul SKEPSIS, Casa de Cultura a Studenţilor din Alba Iulia şi Primăria Municipiului Alba Iulia, cu sprijinul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia.(C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare

Ioana Oprean

Publicat

în

Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]

Citește mai mult

Curier Județean

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]

Citește mai mult