Ştirea zilei

În week-end, sistemul informatic va fi supus probelor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

De miercuri, 12 ianuarie, Sistemul Informatic Unic Integrat folosit la nivel naţional de către casele de asigurări de sănătate a fost dat peste cap din cauza unei defecţiuni apărută la un server central. Drept urmare activitatea de la case a fost afectată pentru că sistemul nu a fost funcţional, iar baza de date nu a putut să fie accesată. La nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Alba (CAS) s-au găsit soluţii, astfel că, deşi munca a fost desfăşurată mai lent, nu s-a pus problema încetării activităţii aşa cum cerea într-un comunicat şeful casei judeţene, Lucian Duţă. În cursul zilei de ieri, la Bucureşti a avut loc o întâlnire la care au participat preşedinţii – directori ai caselor de asigurări din teritoriu printre care şi ec. Gheorghe Ştef, şeful CAS Alba. Domnia sa ne-a precizat telefonic că se lucrează la rezolvarea situaţiei şi că în zilele de sâmbătă şi duminică, la CAS Alba se vor face probe pentru a se verifica dacă funcţionează în parametri normali sistemul. Cu această ocazie se vor introduce în sistem datele prelucrate pe parcursul acestor zile când baza de date nu a fost funcţională. De precizat că în week-end CAS Alba este închisă asiguraţilor! (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult