Sport

În turul al treilea al Cupei României, Sănătatea Cluj – Metalurgistul Cugir 1-4 (0-1) | Calificare dedicată lui Coroian

Dan HENEGAR

Publicat

în

În turul al treilea al Cupei României, Sănătatea Cluj a fost eliminată de Metalurgistul Cugir, echipa condusă de Marius Opric impunându-se cu scorul deSanatatea Cluj - Metalurgistul Cugir 1 4-1 (1-0), grație reușitelor semnate de Cîrstean (3, din penalty, la o acțiune la care a fost faultat I. Radu),  Necșulescu (60, abia intrat în teren), I. Radu (90+2), Ghergar (90+3). Oaspeții au rămas în inferioritate numerică (Șt. Radu – eliminat în minutul 85), iar Sănătatea a punctat în ultimele secvențe prin D. Matei (90+5).

*Victorie pentru Coro

Cugirenii au afișat înaintea startului tricouri inscripționate cu mesajul sugestiv „Suntem alături de tine Coro” și au dedicat acest prim succes repurtat sub comanda lui Opric lui Cristian Coroian, antrenorul internat acum la Cluj-Napoca. „Îi dedicăm acest succes lui Cristi Coroian, cel care trece prin momente dificile. Este prima victorie într-un joc oficial, lucru care ne dă încredere. Vrem să continuăm pe același drum și în campionat și în cupă„, a precizat președintele Ciprian Pahone.

Sunt bucuros că am câștigat, că băieții s-au mobilizat pentru acest debut oficial. Scorul spune totul, am stat bine în teren. Toată echipa îi dedicăm această victorie lui Coroian„, a precizat antrenorul Marius Opric.

Au jucat următoarele echipe:

*Sănătatea:A. Todoran – Cr. Paul, D. Matei, Kiss, Sărmășan, Gîț, Șooș, S. Tothăzan, Fl. Dan, M. Ștefănescu, Gașpar; rezerve Pîglișan, I. Oprea, Perde, Nicula, Siecoban, Ceaca, Ad. Lupu. Antrenor Marius Semeniuc.

*Metalurgistul: Dragotă – Bold, Piko, Șt. Radu, Chelaru, L. Moldovan (81, Ghergar), M. Neagu (53, Necșulescu), Itu (77, Șuteu), Huțanu, I. Radu, Cîrstean (83, Iovănescu); rezerve Tiut, Negru, Tăban. Antrenor Marius Opric.

Următoarea etapă este programată în 26 august, când în competiţie, pe lângă cele 26 de echipe calificate, intră şi 10 formaţii din Liga a 2-a.

Sursa foto: Facebook


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conjudețenele LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia, start lansat în primăvară în Campionatele Under 19 și Under 17 LPS Sebeș și CSM Unirea Alba Iulia au înregistrat rezultate pozitive în primele partide din acest an din cadrul Campionatelor Naționale Under 19 și Under 17 organizate de Federația Română de Fotbal. Citește și: LPS Sebeș, eliminare […]

Citește mai mult

Sport

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13

Dan HENEGAR

Publicat

în

Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, calificare la turneul semifinal II al Campionatului Under 13, minivolei feminin Total Sport Alba Iulia și Volei Alba Blaj, reprezentantele Albei, s-au calificat în turneul semifinal II al campionatului Under 13, minivolei feminin, ajungând între primele 16 echipe din țară la cea mai mic nivel competițional. Citește […]

Citește mai mult