În runda inaugurală a Ligii a 3-a, Avântul Reghin – Industria Galda | Conjudețenii debutează cu două deplasări
Industria Galda de Jos debutează sâmbătă, de la ora 17.00, în al 7-lea campionat consecutiv petrecut în
eșalonul terț, cu o deplasare la Reghin, primul din cele două jocuri externe la rând (următorul, la Dej).
“Galben-albaștrii” s-au calificat fără joc în turul secund al Cupei României, 3-0 la “masa verde” cu Arieșul Mihai Viteazu, întrucât gazdele nu aveau legitimațiile vizate de un cabinet de medicină sportivă (s-a jucat totuși un meci amical, încheiat la egalitate 2-2, goluri marcate de Al. Costea și Petruse, distribuția oaspeților fiind alcătuită în marea majoritate din jucători tineri). Probleme numeroase de lot pentru găldeni înaintea startului stagional, principala fiind absența “principalului” de pe banca tehnică.
“În numele Asociației Sportive Industria Galda de Jos, doresc să-i salut pe suporterii echipei noastre, dar și pe toți iubitorii de fotbal și de sport, în general. După o lungă perioadă de pauză competițională și o pregătire diferită, cauzată de regulile impuse în contextul pandemiei, sâmbătă disputăm prima etapă de campionat, în deplasare, la Reghin. A doua partidă va fi tot în deplasare, într-o serie «grea», sincer noi sperând într-o altă repartizare. Avem probleme de efectiv, cu Cernea, Haiduc, Hodea – accidentați (recuperabili), P. Muntean – accidentat, Baghiu – suspendat din campionatul trecut, Frențiu – depistat pozitiv cu COVID-19 (e posibil să iasă din spital vineri), iar eu în izolare până în 16 septembrie, fiind considerat contact direct. Cu toate acestea, cei care pot fi prezenți și sănătoși vor face tot posibilul să obțină un rezultat pozitiv”, a transmis antrenorul Paul Ciucă, ce poate miza pe P. Medrea și Al. Costea (reveniți de la CSU Alba Iulia).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!
„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat!
CSM Unirea Alba Iulia atacă derby-ul cu Poli Timișoara cu Golda și Blănaru, vârfurile din Banat, ambii fotbaliști având trecut în „alb-violet” Liderul CSM Unirea Alba Iulia are parte de un derby extern, cu Poli Timișoara, sâmbătă, 21 martie, pe „Electrica”, în penultima etapă a sezonului regular. La marele meci al primăverii pentru cele două […]