Sport

În optimile de finală ale Campionatului Mondial, Argentina – Elveţia *Pumele trebuie să cucerească „Ţara cantoanelor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

BelgiaArgentina și Elveția se vor înfrunta, marți, la Sao Paulo (19.00, ora României), în penultimul meci din optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie). Șase echipe au obținut biletele către sferturile de finală, iar alte patru formații se luptă pentru ultimele două locuri. Elveția nu s-a mai calificat în sferturile de finală ale competiției din 1954, când a găzduit Cupa Mondială.

Dubla campioană mondială Argentina (1978, 1986) este una dintre cele patru echipe care au câștigat toate partidele din grupă la CM 2014. Cele două formații s-au întâlnit de șase ori, patru dintre meciuri încheindu-se cu victorii ale sud-americanilor, iar două au fost remize. În acest șase confruntări, Argentina a marcat 14 goluri, față de numai 3 ale Elveției. Ultimul meci direct a avut loc pe 29 februarie 2012, iar Argentina s-a impus în deplasare cu scorul de 3-1, printr-un hat-trick al lui Leo Messi.

Partida de la Sao Paulo propune și un duel între Xherdan Shaqiri, care a reușit un hat-trick cu Honduras, și Lionel Messi, autor a patru goluri în cele trei meciuri din grupă. Sergio Aguero este marele absent al partidei cu Elvetia, jucatorul lui Manchester City urmand a rata restul turneului final dupa accidentarea suferita in meciul cu Nigeria. Aceasta va fi a saptea intalnire intre cele doua echipe, iar pana acum Elvetia nu a reusit niciodata sa invinga Argentina.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – CS Universitar Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii”, victorie prețioasă după ce au întors scorul împotriva coșmarului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CS Universitar Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii”, victorie prețioasă după ce au întors scorul împotriva coșmarului, în primul meci din 2026 Metalurgistul Cugir a câștigat 3 puncte prețioase în lupta pentru play-off, prin victoria de acasă cu CSU Alba Iulia, scor 2-1 (1-1), din derby „de Alba”, la […]

Citește mai mult

Sport

Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, la Domeniul Schiabil Șureanu, în 7 și 8 martie | Programul înscrierilor și condiții de participare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, se va desfășura la Domeniul Schiabil Șureanu, în 7 și 8 martie | Programul înscrierilor și condiții de participare Cupa de schi Șureanu, ediția a șasea, se va desfășura în 7 și 8 martie la Domeniul Schiabil Șureanu. Citește și: Adrenalină pe pârtie: „Cupa de schi Șureanu”, ediția 2025. […]

Citește mai mult

Sport

Start incitant în sezonul de primăvară în Liga 3!  Două derby-uri „de Alba”, primele meciuri din 2026, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start incitant în sezonul de primăvară în Liga 3!  Două derby-uri „de Alba”, primele meciuri din 2026, Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, în Seria 7 Start debordant în sezonul de primăvară din Liga 3, primele jocuri din 2026, în etapa a 18-a a Seriei 7 din eșalonul […]

Citește mai mult