În Munţii Apuseni există un zăcământ valoros – uraniu. Povestea bătăliei pentru acest metal prețios al moților și primele bombe nucleare

Uraniul moților din Apuseni și fabricarea primelor bombe nucleare

S-a făcut mult tam-tam în ultimii ani despre aurul moţilor şi proiectul Roşia Montană, dar s-a trecut şi se trece sub tăcere absolută faptul că în Munţii Apuseni există şi un alt zăcământ mult mai valoros, mai important şi mai strategic decât aurul sau cuprul. Este vorba despre zăcămintele de uraniu, metal extrem de preţios, mai ales în producţia bombelor atomice.

Acestui subiect delicat, secret şi secretos, i-a dedicat o carte intitulată „Uraniul primelor bombe” domnul ing. Ioan Costea, moţ din spiţa marilor eroi ai neamului, care, ca inginer silvic, a lucrat în pădurile şi păşunile a şase comune (Horea, Albac, Scărişoara, Gârda, Vadu Moţilor şi Beliş), unde, pe lângă profesie, şi-a exercitat şi vocaţia de scormonitor al trecutului, pasionat mai ales de cunoaşterea rezistenţei anticomuniste a moţilor, a partizanilor şi legionarilor, care au luptat în speranţa dezrobirii de comunism.

Tot căutând însă prin munţii moţilor după comuniştii şi eroii rezistenţei, ca şi după informaţii oficiale care să arate că sovieticii au început exploatarea uraniului românesc imediat după 23 august 1944, sau măcar înainte de 1949, când a fost detonată prima bombă sovietică, nu mare i-a fost mirarea să descopere că, de fapt, Hitler a fost primul care a început exploatarea uraniului în Munţii Apuseni. Acest lucru încearcă, şi după părerea noastră reuşeşte să-l demonstreze autorul în cartea sa, o carte grea, valoroasă, deosebită, nici de ştiinţă, nici de istorie, ci una de concluzii, cum o şi consideră. Dar, ca să existe nişte concluzii, sunt absolut necesare şi câteva premise, indicii pe baza cărora să se poată face analize, raţionamente şi deducţii, să se poată trage astfel concluzii certe şi nu doar nişte simple speculaţii. Aşa că domnul ing. Ioan Costea s-a documentat cu atenție, din cel puţin 4 surse, înainte de a formula o concluzie şi de a fi convins că naziştii au exploatat uraniul şi că au obţinut uraniu îmbunătăţit jefuit apoi de americani şi sovietici ca să facă bombele atomice. Este vorba în primul rând de cartea istoricului german Reiner Karlsch, care a publicat în lucrarea sa „Bomba lui Hitler” o mulţime de indicii ce ar putea conduce la concluzia că naziştii au avut la dispoziţie un fel de arme nucleare. Ei au şi experimentat de două ori acele arme, în octombrie 1944 şi în 3 martie 1945, iar în perioada 14 aprilie – 8 mai 1945 au fost ucişi pe Oder aproape 300.000 de soldaţi sovietici, astfel că unii istorici susţin că şi atunci a fost folosită un fel de bombă nucleară.

Există, de asemenea, opinii tot mai documentate care susţin că şi Little Boy, prima bombă americană, ar fi fost o fabricaţie integral germană. Or, dacă naziştii ar fi deţinut arma nucleară, ar fi trebuit să existe şi exploatări naziste pentru uraniu. Şi aceste exploatări au fost tocmai în Munţii Apuseni, mai exact în Biharia, la Ştei-Băiţa. Zăcămintele de uraniu de aici ar fi fost descoperite de către aviatorii germani care, prin 1937-1938, survolând perimetrul munţilor Biharia, Arieşeni, Băiţa, Plai, Ştei, Avram Iancu, au observat o ciudăţenie emanometrică, adică o scădere de presiune şi o developare a filmelor, fapt ce i-a determinat să facă o cercetare geologică a zonei cu aparatură modernă pentru acea vreme (contorul Geiger-Muller) şi au instalat inclusiv 40 de sonde în întreaga zonă, întocmind o hartă amănunţită a perimetrului.

Mulţi dintre localnici, şi mai ales urmaşii acestora, povestesc că au luat parte la asemenea măsurători, de la care s-au obţinut informaţii certe că aparatura şi hărţile erau nemţeşti şi că, odată ajunşi în zona Biharia, toate aparatele s-au ars din cauza concentraţiei mari de uraniu, povesteşte unul din martorii cu care a stat de vorbă autorul cărţii. Ce exploatau nemţii? „Un fel de praf de puşcă care-i mai scump ca aurul, iar o mână de praf de puşcă de Băiţa făcea cât patru mâini de aur”, potrivit relatărilor şi mărturiilor culese de la oamenii locului şi urmaşii acelora care au lucrat acolo. Uraniul care a fost obţinut de la acele prospecţiuni, explorări şi exploatări, a fost ambalat într-un fel de caserole de plumb, de raniţe placate cu plumb pentru a preveni iradierea, care erau transportate la Brad, de unde apoi erau preluate de agenţii SS şi expediate la laboratoarele din Germania. Pentru a înlesni transportul şi a-l face la scară cât de cât industrială, nemţii au construit noi tronsoane ale drumului Avram Iancu – Bulzeşti – Baia de Criş, şi au început şi finalizat o parte a căii ferate Brad – Deva, o adevărată megastructură dotată cu viaducte spectaculoase şi cu tunele cum numai nemţii puteau să facă în acele vremuri. Sunt noi argumente aduse în sprijinul ideii că nemţii au exploatat primii uraniul din Biharia.

Dar nu numai nemţii, ci şi sovieticii au folosit o parte din uraniul obţinut în Munţii Apuseni la fabricarea primei bombe atomice, în august 1949, când a fost detonată oficial. Se cunoaşte că întreprinderea Sovrom, sovieto-română, Rom-Kuartit a început exploatarea uraniului în urma unei înţelegeri sovieto-române din 1951. Autorul cărţii aduce însă mărturii care probează că spionajul şi prospecţiunile sovieticilor au început înainte de 23 august 1944 şi au fost urmate de exploatările propriu-zise în zona Băiţa – Arieşeni, Vidra şi probabil Valea Ierii, şi că cel puţin o parte din uraniul provenit din Munţii Apuseni a fost folosit la fabricarea primei bombe nucleare sovietice. Spaţiul nu ne permite să înşirăm toate argumentele, indiciile şi deducţiile făcute de cutezătorul şi întreprinzătorul nostru inginer şi cercetător al temei abordate, dar este cert că şi Stalin, la fel ca şi Hitler, erau ahtiaţi după uraniu, după cum aflăm de la Pavel Sudoplatov, unul din adjuncţii lui Beria, un fel de Himmler al ruşilor, din cartea sa „Misiuni speciale”. Ruşii, KGB-ul au aflat de fapt de exploatarea uraniului moţesc de la comuniştii evrei care prestau muncă silnică, forţată, brută, sub supravegherea armatei româno-germane la drumul auto Albac – Horea – Mătişeşti – Poiana Horii, drumul auto Avram Iancu – Baia de Criş şi drumul auto Nucet – Băiţa Plai, şi care ar fi pârât la KGB despre exploatarea uraniului.

În cartea sa „Misiuni speciale”, Sudoplatov nu aminteşte nimic despre Băiţa – Plai, ci se referă doar la zăcământul de uraniu de la Bukovo (Bulgaria). Dar faptele relatate se potrivesc, corespund mai mult cu cele petrecute la Băiţa decât la Bukovo, după cum probează Ioan Costea. Cert este că, după ce Germania a pierdut războiul, echipele americane şi sovietice de misiuni speciale, antrenate în tot ceea ce înseamnă uraniu, intitulate ALSOS, au găsit la nazişti cantităţi imense de uraniu care era deja apt pentru utilizare sau pentru care deţineau tehnologie de îmbunătăţire. Aşa se explică de ce atât americanii cât şi sovieticii au putut să producă bombe atomice cu mult înainte de începerea exploatării uraniului, şi aceasta pentru că au luat uraniu ca pradă de război, direct de la nemţi, care au pierdut războiul. Uraniu care a fost utilizat de americani pentru bombele lansate în Japonia, în august 1945, cât şi de ruşi pentru bombele din august – septembrie 1949. Cam aceasta ar fi, pe scurt, concluzia pe care a tras-o autorul cărţii „Uraniul primelor bombe” şi pe care o fundamentează şi argumentează imbatabil. Dar cartea, atunci când a început să fie scrisă, a avut ca subiect principal nu uraniul moţilor, ci cu totul altele au fost intenţiile autorului, care a dorit să dedice rândurile sale rezistenţei anticomuniste din Munţii Apuseni, impresionat fiind de dramele partizanilor de pe Arieş, de omorârea lui Samson Mateş în noaptea de Înviere, ori de acţiunile partizanului Leon Şuşman şi de revoltele anticomuniste de la Beliş din anii 1949-1952, ce au precedat revoluţia de la Budapesta din 1956. Şi pe acest tărâm, autorul ne aduce în prim-plan informaţii, date şi personaje prea puţin sau deloc cunoscute, inclusiv sau mai ales din gulagul comunist şi cum au fost amăgiţi anticomuniştii de americani, pe care i-au aşteptat în zadar şi care abia acum au venit!

Aşteptăm deci cu interes volumul al II-lea al unei cărţi de excepţie, care-i scoate din anonimat pe mulţi dintre moţii patrioţi care s-au sacrificat pentru ţară, inclusiv legionari, despre care nu ştim aproape nimic şi nici nu mai suntem lăsaţi să vorbim de o lege antiromânească votată recent, ca nu cumva naţionalismul românesc să fie resuscitat şi să devină o armă de luptă împotriva colonizării României.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI