Rămâi conectat

Ştirea zilei

În Municipiul Sebeş vor demara investiţii aşteptate de câţiva ani

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

– Domnule viceprimar, a mai trecut un an din actualul mandat. Cum a fost 2010 din punctul dumneavoastră de vedere, ca om de administraţie, cu bunele şi relele lui?
– Cred că anul 2010 a fost pentru fiecare dintre noi unul greu, cu multe sacrificii, dar şi un an extrem de tensionat din cauza drumurilor greşite pe care a mers de multe ori administraţia din municipiul Sebeş, lucru pe care trebuie să îl recunosc. Chiar şi aşa încă, anul 2010 a avut şi o serie de succese ale administraţiei locale, prin prisma eforturilor depuse de marea majoritate a angajaţilor Primăriei Sebeş şi a Consiliului Local Sebeş, care au înţeles în cele din urmă că reprezentăm interesele celor care ne plătesc: locuitori şi agenţi economici de pe raza municipiului şi a localităţilor aparţinătoare.
De altfel, mulţumită cetăţenilor din Sebeş şi societăţilor comerciale care şi-au plătit taxele şi impozitele, cărora li se datorează practic absolut tot ceea ce s-a realizat în Sebeş, în anul 2010 am avut un buget de 46.169,10 mii lei. Anul trecut Consiliul Local Sebeş a avut o serie de priorităţi şi investiţii după cum urmează: am finanţat unităţile de învăţământ preuniversitar de stat cu suma de 18.476,82 mii lei, din care pentru reparaţii curente au fost alocaţi aproape 50% din această sumă, reuşind astfel o serie de investiţii în mai toate unităţile de învăţământ. De asemenea, 728,00 mii lei au fost alocaţi Spitalului municipal Sebeş, din care 50% au fost direcţionaţi pentru achiziţionarea aparaturii medicale, precum şi pentru studiile şi avizele necesare extinderii unităţii, lucrare care va fi demarată în acest an. Asistenţei sociale de la nivelul Municipiului Sebeş i-a fost alocată suma de 4.241,12 mii lei, din care s-a asigurat funcţionarea Centrului de Îngrijire Persoane Vârstnice, precum şi Serviciul de Asistenţă Socială Sebeş.
De asemenea, am sprijinit cu sume importante mai multe manifestări culturale şi unităţi de cult de pe raza municipiului nostru şi a localităţilor aparţinătoare: Centrul Cultural Lucian Blaga (925,11 mii lei), Clubul Sportiv Sebeş şi alte activităţi sportive (456, 45 mii lei); unităţi de cult (387,41 mii lei). Anul trecut am luat decizia de a-i premia şi pe elevii cu rezultate deosebite, pe profesorii lor, dar şi pe cei care au împlinit 50 de ani de căsătorie, suma totală fiind de 240,93 mii lei.
O parte extrem de importantă din bugetul de pe anul 2010 a fost direcţionată însă spre investiţii, respectiv 9.821,93 mii lei, adică 21% din total buget. O să amintesc doar o parte din aceste investiţii finanţate în 2010: modernizarea străzilor Răchitei, Răstocii, Viilor, Simion Bărnuţiu, Vânători, Nicolae Iorga, Radu Stanca, Tudor Vladimirescu la Sebeş, precum şi str. Progresului şi 8 Martie în Petreşti. Unele dintre acestea fie au fost finalizate, fie vor fi finalizate în acest an. De asemenea, s-au terminat lucrările de reabilitare a apelor pluviale din cartierul Mihail Kogălniceanu, dar şi a parcărilor ecologice din Parcul Arini.
– Ce vă propuneţi pentru acest an, având în considerare că este, după previziunile oficialilor FMI, tot un an de criză pentru România?
– În anii cu dificultăţi economice cei mai importanţi economişti arată că rolul instituţiilor statului este de a face cât mai multe investiţii, prin acestea fiind susţinute locurile de muncă din mediul privat şi fiind create totodată premisele unei dezvoltări durabile ulterioare. În acest sens, bugetul estimat pentru anul în curs este sensibil mai mare decât cel de pe anul trecut, adică în sumă totală de 49.104,88 mii lei.
Avem o serie de proiecte majore de investiţii în acest an, astfel încât pentru Spitalul municipal Sebeş au fost alocaţi în proiecţia bugetară 8.428,00 mii lei, din care 7.700,00 mii lei vor fi destinaţi investiţiilor de aici. Practic Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii va aloca majoritatea acestei sume de bani destinată extinderii spitalului, contribuţia noastră fiind de 10% din sumă. Tot aici Consiliul Local va acorda suma de 256,00 mii lei pentru construirea unui lift atât de necesar pentru cadrele medicale şi pacienţi.
De asemenea, în acest an va fi consolidată pasarela de la intrarea în Sebeş dinspre Alba Iulia, cum este cunoscută, respectiv podul de pe DN 1. Acesta va intra în reparaţii de urgenţă în luna martie sau cum ne vor permite condiţiile meteorologice şi sper ca la începutul lunii iunie lucrările să fie finalizate. Pentru această lucrare a fost alocată în proiectul de buget suma de 375,85 mii lei. Intenţionăm să achiziţionăm pentru Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebeş un miniexcavator, o autoutilitară şi o platformă de transport cu care să ne desfăşurăm mult mai bine activitatea de gospodărire a oraşului. Tot în acest an vom efectua şi studii de fezabilitate pentru modernizarea DC 46 între DN1, DN7 şi DJ670C (cunoscut mai mult ca drumul Săsciori – Dumbrava – Câlnic), precum şi pentru modernizarea bazei sportive din Arini.
Dar poate cel mai mult sunt interesaţi cetăţenii din Sebeş şi localităţile aparţinătoare şi de investiţiile pe care le vom demara în acest an, pentru unele având deja documentaţiile necesare aprobate încă de anul trecut sau de acum doi ani. În acest an vom demara amenajarea exterioară a Cartierului Lucian Blaga, o investiţie totală de aproape 80 de miliarde de lei vechi. Este o investiţie aşteptată încă din 2009, când s-a realizat de altfel şi SF. Tot în acest an vom mai efectua următoarele investiţii: extindere şi reabilitare Grădiniţa nr. 2 (730,00 mii lei), Grădiniţa cu program normal nr. 8 Mihail Kogălniceanu (1300,00 mii lei), Şcoala Generală din Petreşti (596,00 mii lei), amenajarea Bibliotecii Municipale Sebeş (1080,00 mii lei), alimentare cu apă în Răhău (500,00 mii lei); extindere şi reabilitare reţele canalizare str. Abatorului – Sebeş, Progresului, Aleea Zorilor din Petreşti (1.409,00 mii lei); reabilitare reţea apă str. Crişan – Sebeş (440,00 mii lei); modernizare străzi: Progresului, 8 Martie, Mesteacănului (Petreşti); str. Vânători, Nicolae Iorga, Radu Stanca, Tudor Vladimirescu, Şurianu, Viilor, Simion Bărnuţiu (Sebeş) – sumă totală 10.970,00 mii lei. Tot în acest an vom întocmi SF pentru reamenajarea Parcului Tineretului şi a Lacului din Sebeş, dar şi pentru străzile din S-E şi pentru cartierul dintre Sebeş şi Petreşti.
Suma totală a investiţiilor propuse pentru 2011 este de 20.260,77 mii lei, 15.000,00 mii lei dintre aceştia fiind asiguraţi prin accesarea creditului contractat în anul 2010 de municipalitate.
– Prin aceste investiţii Sebeşul ar putea deveni un oraş mult mai frumos, pentru că la multe capitole lasă impresia că a rămas cam în urmă…
– Ştiu că există această impresie în ochii multora şi nu îi pot contrazice. Prefer să o fac însă la finalul acestui mandat prin realizările noastre, ale Consiliului Local Sebeş şi ale Primăriei Sebeş. Pe lângă acestea însă mai sunt cel puţin două investiţii pe care le voi urmări personal pentru că văd că există o lentoare mult prea mare la nivelul conducerii la vârf a Primăriei Sebeş. Din 2009 s-a tot vorbit de problema autogării şi nici până acum nu s-a făcut nimic. Este un proiect pe care o să mi-l asum. Astfel, în acest an, vom realiza un studiu de fezabilitate rapid, pentru că nu am putut fi de acord cu amplasarea acelor containere pe post de autogară. Era o soluţie care consider că nu făcea cinste. Sebeşul are o mare problemă din acest punct de vedere, fiind un nod rutier important prin amplasamentul său. Astfel, cum Strada Vânători va fi modernizată în acest an pe 4 benzi şi va da o altă panoramă intrării în oraş, atunci trebuie să avem o autogară modernă şi bine gândită. După cum se ştie, CFR este una dintre găurile negre ale economiei româneşti şi atunci este clar că Ministerul Transporturilor nu va investi bani pentru modernizarea Gării CFR. Ca atare îmi doresc să fie amenajată o autogară modernă, care să acopere practic imaginea deplorabilă pe care o lasă acum Gara CFR.
În plus, pentru că presa locală din Sebeş, dar şi cea judeţeană ne-a criticat pe bună dreptate că nu avem nici până acum staţii civilizate pentru transportul public de persoane, nu pot să mai accept ca Primăria Sebeş să nu facă nimic de ani de zile, mai ales că văd că nimeni nu ia nicio atitudine. Tot în acest an mă voi ocupa personal ca toate staţiile din Sebeş şi localităţile aparţinătoare să fie dotate cu mobilier specific, pentru că într-adevăr ele nu mai pot rămâne în paragină, aşa cum se întâmplă acum. Vă asigur că voi găsi soluţiile optime în cel mai scurt timp.
De asemenea, pentru că tot spuneaţi de impresia vizuală, tot în acest an vom moderniza căile de acces pietonal (trotuarele) de la ieşirea din Lancrăm până în Sebeş la semafoare: dale şi rigole unde este cazul (pe str. Mihail Kogălniceanu), vom înlocui bordurile la intrarea dinspre Deva şi vom amenaja trotuarul cu rigolă şi pavele pe Drumul Dăii, de la linia ferată până la podul către Secaş.
– Sperăm ca Sebeşul să redevină un oraş frumos prin aceste lucrări, în care locuitorii să se simtă bine…
– Poate că la fel de bine se vor simţi şi copilaşii noştri. Pentru că tot în acest an vom amenaja mai multe locuri de joacă pentru aceştia, după cum urmează: câte două locuri de joacă în Petreşti şi cartierul Lucian Blaga şi câte unul în Lancrăm, Răhău, zona Gaterului, Valea Frumoasei, Aleea Parc şi Aleea Lac.
– Vă mulţumim şi vă dorim mult succes în acest an.   (C.V.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Program de 1 Decembrie 2024, ZIUA NAȚIONALĂ Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte

Bera Larisa

Publicat

în

Program de 1 Decembrie 2024, Ziua Națională la Alba Iulia: Paradă militară, focuri de artificii și concerte Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.  Citește și: Parada militară […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea