Rămâi conectat

Sport

În Liga a 3-a, Şoimii Pâncota – Metalurgistul Cugir 1-1 (0-0) *Itu a adus egalarea în minutul 90+3!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Veteranul Lucian Itu a egalat în minutul 90+3 al partidei de la Pâncota, iar Metalurgistul Cugir a plecat cu un punct mare de pe terenul „şoimilor”. Golul lui A. Mihai (61, după o fază la care a lucrat albaiulianul P. Păcurar) părea să producă eşecul Metalurgistului Cugir la Pâncota, localitatea devenită un veritabil coşmar pentru antrenorul Marius Opric, însă Itu a speculat la maximum o gafă a portarului Paşcalău (a prins iniţial mingea şi apoi a scăpat-o, la o lovitură liberă)!!! „Itu îşi respectă banderola de căpitan. Când am venit la Cugir ştiam pe ce mă bazez, este un fotbalist precum vinul, pe măsură ce trec anii este tot mai bun„, a spus Opric despre reuşita secundului său aflat la al treilea gol stagional. „Sunt foarte bucuros pentru că meritam cu vârf şi îndesat acest egal. Am dominat meciul, am avut o mulţime de ocazii, însă ei au marcat şi s-au crezut învingători. Fotbalul te pedepseşte însă când încerci să-l păcăleşti„, a afirmat Lucian Itu, eroul cugirean în vârstă de 35 de ani.

Dumnezeu e sus şi tot timpul face dreptate. Îi mulţumesc din tot sufletul. Avem un Dumnezeu Mare„, este declaraţia sugestivă a managerului sportiv Bogdan Petric la finele acestei prime remize stagionale a cugirenilor.

*Atac la arbitraj!

Nu meritam să pierdem, adversarii nu ne-au surprins cu nimic, iar arbitrajul a fost execrabil, ni s-a refuzat un penalty. De fapt aşa a fost mereu la Pâncota„, a fost prima reacţie a lui Opric, care apoi şi-a nuanţat discursul referitor la evenimentele din 10 mai, când FC Hunedoara a pierdut promovarea pe respectivul stadion. Eşec 0-1 favorabil Olimpiei Satu Mare şi o bătaie între jucători, spectatori şi forţele de ordine.

Dumnezeu este sus şi le vede pe toate. Am o satisfacţie pentru că nu am pierdut, nu vorbim de răzbunare sau revanşă”, a mai afirmat tehnicianul originar din Haţeg.

*Mini-răzbunarea lui Opric

În urmă cu aproape 5 luni, la Pâncota, Şoimii au blocat FC Hunedoara din drumul spre promovarea în Liga a 3-a, după un meci încărcat de evenimente. „Raportat la momentul egalării s-ar putea concluziona că a fost o remiză norocoasă, însă analizând întregul meci, rezultă un punct meritat. Arbitrajul a nemulţumit ambele tabere, iar despre Itu, n-are sens să comentăm prea mult, întreaga sa carieră spune totul„, a afirmat Daniel Popa, vicepreşedintele Metalurgistului.

Conjudeţenii şi-au întrerupt seria de 4 victorii consecutive, dar rămân pe poziţia secundă după runda a 6-a, cu 13 puncte, stau marţi şi joacă în weekendul viitor tot în deplasare, la Baia Mare.

Metalurgistul a mizat pe: Tiut – Al. Man (81, Iovănescu), M. Radu, I. Buta, M. Neagu – D. Grozav (88, A. Cîmpean), Negură (77, Ispas) – D. Lupșan, Itu, Șuteu (88, A. Ianc) – Cîrstean. Pe bancă: Lăncrănjan – Tăban, Șuvaina. Antrenor: Marius Opric.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

CIL Blaj – Progresul Pecica 3-0 (2-0), în ultima rundă a anului în eșalonul terț | Blăjenii, victorie clară la despărțirea de suporteri

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – Progresul Pecica 3-0 (2-0), în ultima rundă a anului în eșalonul terț, Seria 7. Blăjenii, victorie clară la despărțirea de suporteri CIL Blaj a terminat anul cu o victorie netă, scor 3-0 (2-0), în fața fanilor, în confruntarea cu Progresul Pecica, formație ce viza implicarea în lupta pentru play-off. Citește și: CIL Blaj […]

Citește mai mult

Sport

CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-3 (0-1), în Liga 3 | Studenții, eșec la ultima reprezentație din 2025

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 1-3 (0-1), în Liga 3 | Studenții, eșec la ultima reprezentație din 2025 în Seria 7   CS Universitar Alba Iulia a suferit un eșec greu, pe „Pielarul”, la ultima reprezentație din 2025, 1-3 (0-1) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii. Juniorul Bogdan Șteta a realizat […]

Citește mai mult

Sport

Timișul Șag – CSM Unirea Alba Iulia 1-4 (1-0), în Liga 3 | „Alb-negrii”, liderii Seriei 7, la finele anului, după ce au întors scorul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Timișul Șag – CSM Unirea Alba Iulia 1-4 (1-0), în Liga 3 | „Alb-negrii” sunt liderii Seriei 7, la finele anului, după ce au întors scorul CSM Unirea Alba Iulia încheie anul pe prima poziție a Seriei 7, după succesul extern cu Timișul Șag, scor 4-1 (0-1). „Alb-negrii” s-au văzut conduși la pauză prin golul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea