Rămâi conectat

Actualitate

În fiecare vineri din luna iulie, Cetatea Alba Carolina va răsuna de strigătele războinice ale romanilor şi dacilor

Dragoş Suciu

Publicat

în

garda-romanaÎn fiecare vineri din luna iulie, Cetatea Alba Carolina va răsuna de strigătele războinice ale romanilor şi dacilor la un spectacol care va începe de la ora 19.00. Cei prezenţi în Cetatea Alba Carolina vor avea ocazia să se întâlnească cu romanii şi dacii care compun trupa de reconstituire istorică (reenactment) de la Alba Iulia.

Garda romană împreună cu voluntarii ce vor compune viitoarea trupă de daci de la Alba Iulia au participat, în ultimele două weekend-uri din luna iunie, la două mari festivaluri de reconstituire istorică antică, găzduite de judeţul Alba: a VII-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice de la Cricău şi I ediţie a Festivalul Roman Apulum de la Alba Iulia. Succesul de care s-au bucurat cele două evenimente  a demonstrat încă o dată necesitatea unei prezenţe constante a Gărzii Romane şi a voluntarilor daci în Cetatea Vauban Alba Carolina. Acest fapt ar constitui încă un important punct de atracţie turistică în Cetate.

Tocmai din acest motiv, în fiecare zi de vineri din luna iulie, începând cu ora 19.00, cei prezenţi în Cetatea Alba Carolina vor avea ocazia să se întâlnească cu romanii şi dacii care compun trupa de reconstituire istorică (reenactment) de la Alba Iulia. Prezenţa lor este pe deplin justificată prin patrimoniul arheologic roman extrem de bogat care se găseşte la Alba Iulia, oraş care se suprapune peste anticul Apulum.

În ceea ce priveşte programul evenimentului, romanii şi dacii vor pleca în paradă, de la ora 19.00, din faţa Muzeului Naţional al Unirii. Traseul lor va fi: Muzeu, Poarta a III-a şi Poarta a IV-a. De asemenea, pe platoul din faţa Porţii a IV-a trupa va realiza demonstraţii şi prezentări de tehnică militară romană şi dacică.

De reţinut că Garda Romană a apărut la în toamna anului trecut în urma unui proiect câştigat de muzeul albaiulian şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.). Garda e compusă din voluntari care dau viaţă Legiunii a XIII-a Gemina, de a cărui castru se leagă începuturile vieţii urbane la Alba Iulia. De asemenea, trupa dacilor este parte tot a unui proiect A.F.C.N.  care urmează să fie finalizat în toamna acestui an.

Spectacolul este oferit de Societatea de Transport Public Alba Iulia cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia, Consiliului Judeţean Alba, Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia şi Asociaţiei Culturale Apulum Reenactment.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?” Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, 21 decembrie 2025, că va crea în ianuarie 2026, un referendum dedicat magistraților, în care vor avea de răspuns la întrebarea: „Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes […]

Citește mai mult

Actualitate

Romsilva și-a făcut magazin online pentru lemne de foc. Cât costă un metru cub în funcție de tipul de lemn, formă și zona de livrare

Ioana Oprean

Publicat

în

Romsilva și-a făcut magazin online pentru lemne de foc. Cât costă un metru cub în funcție de tipul de lemn, formă și zona de livrare Românii vor putea cumpăra, începând din acest an, lemne de foc direct de la Romsilva, prin magazinul online romsilva.store. Noua platformă promite un acces mai simplu la această resursă, iar […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim crește la 4.325 de lei din iulie 2026: Câți bani vor primi în plus românii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Salariul minim crește la 4.325 de lei din iulie 2026: Câți bani vor primi în plus românii Coaliția de guvernare a stabilit majorarea salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii din 17 decembrie, la care au participat liderii PSD, PNL, USR, UDMR și reprezentanții […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea