În faza regională a Cupei României, ediția 2022/2023 | CSU Alba Iulia – CS Gheorgheni (Harghita), în 9 iulie
În noul sezon, Cupa României va avea un nou format, mai atractiv, startul în competiție urmând a se da cu desfășurarea fazei regionale. Cele 42 de câștigătoare din fiecare județ se vor lupta pentru 7 locuri în turul următor, echipele fiind împărțite în 7 regiuni, în grupe a câte 3 formații. În regiunea 3, Sibiu, Mureș și Brașov alcătuiesc grupa 1, iar Harghita, Covasna și Alba au fost repartizate în Grupa 2.
CS Universitatea Alba Iulia, câștigătoarea eventului județean și recent promovată în Liga a 3-a (dublă victorie în barajul cu CSO Baraolt, Covasna, scoruri 11-2 și 7-1), are însă un singur meci de disputat întrucât în Covasna nu s-a organizat faza județeană. Programul stabilit de FRF cuprinde întâlnirile Harghita – Covasna (6 iulie), Alba – Harghita (9 iulie) și Covasna – Alba (13 iunie), dar se va juca doar partida CS Universitatea Alba Iulia – CS Gheorgheni (Harghita), sâmbătă, 9 iulie, de la ora 18.00, pe “Cetate”. 
Câștigătoarele grupelor vor susține finala regiunii, iar echipa câștigătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica mai departe în faza următoare. Finala regiunii este prevăzută în 16 iulie, de la ora 17.30, pe terenuri neutre (vor fi decise de FRF). În Grupa 1 vor concura ACS Târgu Mureş (Mureș), Inter Stars Sibiu (Sibiu) și ACSM Codlea (Brașov, locul 2 în Liga 4). Reprezentanta județului Mureș a învins la baraj tocmai pe CS Gherogheni, oponenta studenților, scor 6-3 și 4-1, iar Inter Stars Sibiu a ratat promovarea cu Olimpic Zărnești (Brașov, 1-1, 1-2).
În etapa a doua, denumită turul 1, vor participa 76 de echipe, respectiv cele 7 câștigătoare de regiune și 69 de echipe din Liga 3. Mai precis, în 17 august, vor intra și două conjudețene ce au activat în Liga 3, CS Ocna Mureș și Unirea Alba Iulia, iar Metalurgistul Cugir va debuta abia în turul 2 (cele 38 de calificate din turul întâi, 19 din Liga 3 și una din Liga 2).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Deva a învins Viitorul Sântimbru, scor 2-0 (1-0), într-un meci amical. De Dragobete s-a disputat duelul liderilor din Hunedoara și Alba Confruntarea s-a disputat în nocturnă, iar gazdele s-au impus cu scorul de 2-0 (1-0), primul gol fiind marcat de S. Mureșan, jucătorul din Alba Citește și: Viitorul Sântimbru, liderul turului în Alba, după un […]
Miercuri, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în sferturile de finală ale Cupei CEV | Campioana, cu spatele la zid! Rivala, favorită la calificare
Miercuri, CSO Voluntari – Volei Alba Blaj, în sferturile de finală ale Cupei CEV | Campioana este cu spatele la zid! Rivala favorită la calificare Miercuri, 25 februarie, de la ora 19.00, se dispută manșa retur al sfertului de finală românesc din Cupa CEV, dintre CSO Voluntari și Volei Alba Blaj (direct la TVR 3). […]
FOTO | Larisa Ardean, atletă la CS Unirea Alba Iulia, campioană națională pentru al cincilea an consecutiv în proba de marș
Atleta CS Unirea Alba Iulia, Larisa Ardean, campioană națională pentru al cincilea an consecutiv în proba de marș Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare, la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, pregătită de antrenorul Gabriel Avram, a câștigat în manieră categorică proba de 3.000 de metri marș din cadrul Campionatelor Naționale de Atletism, […]