Sport

În disputa pentru locurile 5-8, ACSBT Alexandria – CSU Alba Iulia 98-64 | Eșec categoric pentru trupa din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eliminată din play-off de campioana Sepsi Sf. Gheorghe, CSU Alba Iulia a întâlnit pe ACSBT Alexandria (scoasă din competiție de Universitatea Cluj), în încercarea de a cosmetiza un sezon dezolant și a obține o clasare cât mai bună. Însă a suferit un eșec categoric, gazdele impunându-se cu un categoric 98-64 (23-9, 17-19, 20-17, 38-19)

Fără Jessica January și Fleming, oaspetele au deplasat numai 9 jucătoare, dintre care două straniere și patru junioare. Cea mai bună jucătoare a CSU Alba Iulia a fost Kristina Arsenici – „double-double”, cu 24 de puncte și 10 recuperări.

Al doilea meci se dispută miercuri, 11 aprilie, de la ora 12.00, în Sala Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, iar al treilea, dacă  mai e nevoie, este programat în 14 aprilie, la Alexandria.

De la începutul anului, CSU Alba Iulia a coborât de pe locul 4 până pe penultima poziție și un parcurs dezolant în 2018: doar două victorii în 2018 din 15 întâlniri oficiale!

Au marcat: Kristina Arsenic – 24 de puncte, Marta Fodor – 19, Cristiana Cutaș – 9, Alina Crăciun – 6, Andreea Fleșer – 2, Diana Ignat – 2 și Georgiana Plăvițu; Alexandra Bobar și Tania Agache. Antrenor Manuel Rodriguez


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult