Actualitate

În așteptarea lui Moș Crăciun…la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Decembrie dragoste, colinde, bucurie, mirosul brăduţului vrăjit, frumos împodobit, aşezat la loc de cinste, clinchete de zurgălăi și colindători cu glasuri cristaline – purtători de urări ce nu își pierd niciodată farmecul. În spiritul tradiției acestei luni, elevii clasei Pregătitoare B Step by Step de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, îndrumați de doamnele învățătoare Viorela Barbu și Teodora Butaș, au dus vestea nașterii Mântuitorului, prin minunatele colinde, la sediul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și la Primăria Municipiului Alba Iulia.

Naşterea  Domnului, marea  sărbătoare a  creştinilor – acest miracol al lumii care aduce speranţa noastră de mai bine, care ne face să fim mai buni – a deschis mai întâi inima elevilor spre a oferi un zâmbet celor care au nevoie, aceștia implicându-se mai devreme, după puterea lor, în activități de voluntariat precum ,,Săptămâna legumelor și a fructelor donate”, ,,1 leu pentru prietenul meu”, sau ,,Christmas shoebox”.

Momentul mult așteptat l-a reprezentat spectacolul inedit dedicat Sărbătorii Crăciunului și anotimpului alb. Bradul împodobit, sala decorată cu elemente specifice acestui anotimp, clinchetele de clopoței, sunetul colindelor intonate de către elevii clasei au creat o atmosferă de poveste. Atras de muzica ce răsuna în sala de clasă încă de la începutul serbării, un oaspete foarte mult așteptat, Moș Crăciun, și-a făcut apariția provocând mare bucurie printre copii. Sub privirile duioase ale acestuia au răsunat colinde și cântece de iarnă, presărate cu poezii recitate de elevii ce au prezentat frumoasele obiceiuri și tradiții specifice acestei sărbători. Încântat de urările copiilor – Sorcova și Plugușorul și de întregul spectacol care s-a încheiat cu un dans al Fulgilor de Nea, moșul bun și darnic le-a împărțit daruri copiilor, promițându-le că va reveni și anul viitor dacă vor fi cuminți.

Ovidiu CULDA

[nggallery id=7630]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tragedie cumplită în Cluj: O asistentă medicală însărcinată a fost spulberată de o mașină pe trotuar. „Nu te vom uita niciodată” Un accident cumplit a avut loc luni, 16 martie, în Centrul Clujului. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, care conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de […]

Citește mai mult

Actualitate

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Manelistul Dani Mocanu a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare. Recursul a fost respins de Înalta Curte Dani Mocanu va executa pedeapsa de 4 ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins marți, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta și de fratele său. Decizia instanței este […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Guvernul, BNR-ul și băncile se împing reciproc în prăpastie. România riscă să dea faliment dacă mai împrumută Guvernul Economistul Radu Georgescu susține că România se află într-o situație financiară vulnerabilă, după ce băncile au împrumutat masiv Guvernul în ultimii ani. Potrivit acestuia, la 31 ianuarie 2026, băncile din România aveau credite totale […]

Citește mai mult