În acest an, alocaţia de stat pentru copii nu se mai ia în calcul la stabilirea beneficiilor de asistenţă socială
Alocaţia de stat pentru copii nu se mai ia în calcul la stabilirea beneficiilor de asistenţă socială
Potrivit directorului Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba, Flaviu Cozuc (foto), a intrat în vigoare Lege 342/2015, care completează Legea 416/2001 privind venitul minim garantat. Modificările survenite au fost aduse în atenţia primăriilor din judeţ, specificându-se că la stabilirea veniturilor nete lunare realizate de familie, ce stau la baza acordării ajutorului social conform Legii 416/2001, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, în cazul familiilor care au în întreţinere copii, alocaţia de stat pentru copii se va excepta în integralitatea sa.
De asemenea, pentru cei ce primesc ajutor social se abrogă condiţia de plată a taxelor locale pentru bunurile deţinute în proprietate. Legea 342/2015 se aplică începând cu drepturile lunii ianuarie 2016, atât pentru beneficiile sociale aflate în plată, cât şi pentru cele noi, ce vor fi stabilite în perioada următoare. În ceea ce priveşte drepturile aflate în plată, în condiţiile în care nu au intervenit şi alte modificări în veniturile familiei sau în ceea ce priveşte componenţa acesteia, cuantumul beneficiilor de asistenţă socială amintite se va revizui prin reevaluarea veniturilor familiei, în sensul eliminării alocaţiei de stat pentru copii, fără a fi necesară depunerea unei cereri din partea titularului dreptului. Modificarea cuantumului ajutorului social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei sau a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţia primarului, în condiţiile legislaţiei în vigoare. „Având în vedere numărul mare de beneficii sociale ce vor fi reevaluate ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii 342/2015, AJPIS Alba recomandă ca dispoziţia primarului să fie emisă în comun, pentru toţi beneficiarii. Apoi, aceste dispoziţii vor fi transmise Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba la termenele prevăzute de lege. În cazul ajutorului pentru încălzirea locuinţei, dispoziţiile primarului vor fi transmise şi furnizorilor de energie termică în sistem centralizat, de gaze naturale şi de energie electrică, după caz. Plata noilor drepturi, de către AJPIS Alba, se va efectua după ce agenţia va primi dispoziţiile primarilor.
Dacă noile dispoziţii nu vor fi transmise în timp util, astfel încât să poată fi prelucrate în sistemul informatic şi să fie solicitate credite bugetare aferente lunii ianuarie, plata drepturilor se va efectua în cuantumul anterior, urmând ca la solicitarea ulterioară de credite bugetare să se ţină cont de eventualele restanţe generate de modificarea cuantumului ajutorului, începând cu beneficiile lunii ianuarie 2016”, ne-a declarat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Mii de vizitatori la ”Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni”: Demonstrații de îndemânare la concursul ,,Cel mai bun lemnar”, expoziții ale meșterilor locali și muzică populară, pe vârful Petreasa
Mii de vizitatori la ”Târgul Lemnarilor din Munții Apuseni”: Demonstrații de îndemânare la concursul ,,Cel mai bun lemnar”, expoziții ale meșterilor locali și muzică populară, pe vârful Petreasa Poiana de sub vârful Petreasa, de la marginea comunei Horea, situată la o altitudine de aproape 1600 metri, a devenit neîncăpătoare sâmbătă și duminică la cea de-a […]
VIDEO | Corbu și Vegas, prezență impunătoare în weekend, în Cetatea Alba Iulia. Armăsarii pur-sânge, vedete și pe rețelele sociale: Videoclip cu peste 260 de milioane de vizualizări, pe contul lui Lupușor, stăpânul lor
Corbu și Vegas, prezență impunătoare în weekend, în Cetatea Alba Iulia. Armăsarii pur-sânge, vedete și pe rețelele sociale: Videoclip cu peste 260 de milioane de vizualizări, pe contul lui Lupușor, stăpânul cabalinelor Nicolae Câmpeanu sau Lupușor, cum îl știu cunoscuții și prietenii, a venit sâmbătă, 16 august 2025, în Cetatea Alba Carolina, cu doi armăsari […]
FOTO | Turiști din Călărași, nas în nas cu URSUL la Șureanu: Familia a solicitat intervenția jandarmilor montani prin 112
Trei turiști din Călărași au dat nas în nas cu URSUL la Șureanu: Familia a solicitat intervenția jandarmilor montani prin 112 Trei turiști din Călărași au dat duminică nas în nas cu URSUL la Șureanu. Familia a solitat intervenția jandarmilor montani prin 112. Jandarmii de la Postul Montan Șugag au fost chemaţi să intervină în […]