În 7-8 mai: Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat în Totoi şi Dumitra pentru lucrări la sistemul de transport
Compania Delgaz Grid informează că la solicitarea Transgaz, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport, este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale începând de marţi, 7 mai, ora 9.00, în localităţile Totoi şi Dumitra din judeţul Alba.
Serviciului de distribuţie a gazelor naturale va fi reluat miercuri, 8 mai, în ambele localităţi, cel mai probabil începând cu ora 18.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia
Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele. În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]
FOTO | Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026
Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj și-a confirmat încă o dată statutul de reper în învățământul pedagogic, prin calificarea spectaculoasă a patru eleve de clasa a X-a la etapa națională […]
Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local
Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 26 martie 2026, se află și un proiect de hotărâre […]