În 24 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Simeon din Muntele Minunat. Viața sfântului care trăit pe vârful unui stâlp de piatră

În fiecare an, pe 24 mai, este sărbătorit Sfântul Simeon din Muntele Minunat.

Sfântul Simeon a fost un dar al lui Dumnezeu cu totul special pentru Biserică, într-o vreme de mare tulburare, secolul al VI-lea. A fost un ascet precoce, urcând pe stâlp la 7 ani, fapt confirmat de istoricul Evagrie Scolasticul dar și de sursele hagiografice. S-a învrednicit de darul facerii de minuni, încât Mănăstirea de la Muntele Minunat a devenit un loc de pelerinaj pentru întreaga lume creștină orientală.

Sfântul Simeon s-a născut în anul 522, în cetatea Antiohia, din Siria, și a trecut la cele veșnice în anul 592. El este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 24 mai. Deși acest sfânt a petrecut foarte mulți ani în vârful unui stâlp de piatră, el nu trebuie confundat cu Sfântul Simeon Stalpnicul, care a trăit între anii 390-459, lângă cetatea Alep, din Siria, și este prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 1 septembrie.

„Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Simeon; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereăti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slava Celui ce ți-a dat ție putere; slava Celui ce te-a încununat pe tine; slava Celui ce lucrează prin tine, tuturor, tămăduiri.”

Sfantul Simeon din Muntele Minunat

Tatal sfantului, Ioan, era de loc din cetatea Edessa, iar mama sfantului, Marta, era de loc din cetatea Antiohia. Cand parintii lui Ioan s-au asezat in cetatea Antiohia, ei au cautat pentru fiul lor o fecioara crestina, spre a se uni in Taina Nuntii. Cunoscand viata curata a fiului acelora, parintii Martei au fost de acord cu casatoria celor doi. Desi fata dorea sa duca viata feciorelnica, dupa multa rugaciune si multe lacrimi, ea a facut ascultare de parintii ei, spre a nu-i intrista.

Ioan si Marta au avut acelasi gand, traind bineplacut inaintea lui Dumnezeu. Ei posteau mult si se osteneau cu nevointe duhovnicesti. Dorind a naste un copil, spre a-l inchina lui Dumnezeu, fericita Marta a mers in biserica Sfantului Ioan Botezatorul si s-a rugat indelung. Ea a petrecut mai multe zile fara sa manance si fara sa bea, dormind pe jos. In cele din urma, intr-o noapte, ea l-a vazut pe Sfantul Ioan, care i-a zis: „Indrazneste, femeie, si te roaga, caci a fost primita rugaciunea ta.” Atunci, locul s-a umplut de buna mireasma.

Dupa inca o vreme, Sfantul Ioan i s-a aratat din nou Martei, zicandu-i: „Ridica-te degrab, femeie, si du-te in camara ta si, in binecuvantare, insotindu-te cu barbatul tau, indata vei zamisli fiu si ii vei pune numele lui Simeon. De carne sau vin sau altceva gatit prin mestesug omenesc nu se va impartasi. Da-i lui spre hrana numai din sanul drept, iar de cel stang nu se va atinge, caci pruncul este de partea cea de-a dreapta. Paine si miere si sare ii vei da lui drept hrana. Trebuie cu toata frica sa fie pazit ca vas sfant, comoara de pret, caci acesta va fi slujitor Domnului Dumnezeului nostru. Cand va implini doi ani, va primi sfantul Botez in aceasta biserica. Ce trebuie sa fie cu el va spune pruncul dupa sfantul Botez, venind harul peste el.”

Cuvantul sfantului s-a implinit intocmai, iar fericitii Ioan si Marta au primit de la Dumnezeu un prunc de parte barbateasca. Pe acesta, ei l-au numit Simeon. Fiind invinsa de mila de mama, Marta a incercat sa-i dea copilului spre hrana si din sanul cel stang. Copilul a refuzat de fiecare data, plangand. Dupa mai multe incercari, sanul stang al Martei s-a strans si s-a facut precum cel barbatesc. Mai mult, nici de apa calda a imbaierii nu vroia sa se apropie. Astfel, de fiecare data cand maica sa vroia sa-l spele, pruncul ramanea fara de glas, aratand prin aceasta voia lui Dumnezeu.

Cand a implinit doi ani, pruncul a fost botezat in biserica Sfantului Ioan Botezatorul, primind numele Simeon. Cand a iesit din cristelnita, vreme de sapte zile, pruncul a spus de mai multe ori: „Am tata si nu am tata, am mama si nu am mama.” Prin aceasta, el a aratat mai dinainte vietuirea monahala pe care urma sa o duca.

Pe cand Simeon era ca de cinci ani, un cutremur puternic a zguduit cetatea Antiohiei. Tatal sau a fost zdrobit de o piatra mare, iar pruncul s-a ratacit de mama lui. Gasindu-l o femeie tematoare de Dumnezeu, l-a luat pe umeri si a mers cu el intr-un munte din apropiere. Dupa sapte zile, Sfantul Ioan Botezatorul i-a descoperit Martei unde se afla fiul ei. Femeia care il ingrijea a marturisit ca, vreme de sapte zile, doar de doua ori a gustat paine si apa.

Odata, pe cand se plimba prin cetate, Simeon a ajuns in locul numit Heruvim si, prin descoperirea lui Dumnezeu, a vazut slava vietii vesnice, Tronul lui Dumnezeu, Judecata de Apoi si chinurile iadului. Din acest moment, copilul a inceput a grai cu o mare intelepciune, cunoscand tainele vietii.

Cand a implinit sase ani, Simeon a luat calea manastirii. Prin grija lui Dumnezeu, un batran imbracat in haine albe i-a spus copilului: „Urmeaza-ma, oriunde voi merge.” Si a mers acesta pana in apropiere de satul Pila, din tara tiberina, nu departe de Seleucia.

Aici, in munte, el a petrecut in singuratate cateva zile, dupa care, indrumat de ingerul Domnului, a urcat pe munte pana ce a gasit o manastire. Staretul acesteia era arhimandritul Ioan, un batran care cunoscuse de mai inainte inalta petrecere a copilului. Mai mult, aratandu-i copilul, un inger i-a spus staretului: „Prin acesta te vei mantui.”

In aceasta manastire, Sfantul Simeon a petrecut vreme de mai multe zile, postind aspru si priveghind toata noaptea. Cand unul dintre frati, inselat de invidie, a pus la cale sa-l omoare pe copil, mana lui cea dreapta s-a uscat si o durere cumplita i-a cuprins tot trupul. Si-a ascuns pacatul si a ajuns in pragul mortii. Abia atunci el si-a marturisit gandul si a capatat tamaduire, prin rugaciunile Sfantului Simeon.

Cand a implinit sapte ani, Sfantul Simeon a cerut sa i se inalte un stalp de piatra, langa cel al staretului sau. In varful stalpului se afla un locas mic si stramt, lucrat din lemn de nuc. Incepand acest fel de nevointa, sfantului i s-a aratat Mantuitorul Iisus Hristos, care, intinzand mainile, i-a zis: „Asa M-au rastignit, Eu binevoind, dar tu intareste-te si imbarbateaza-te.” A inteles, deci, sfantul ca de acum trebuie sa se intareasca si mai mult intru rabdare si osteneli.

Pe langa petrecerea pe stalp, Sfantul Simeon cel din Muntele Minunat isi adauga zilnic alte noi nevointe duhovnicesti. Spre deosebire de ceilalti parinti monahi, noaptea, sfantul citea toata Psaltirea, iar ziua o petrecea in tacere. Apoi, cand era indemnat sa manance macar putine verdeturi, el refuza, zicand: „Pe nimeni nu spurca mancarea, dar misca ganduri spurcate, tulbura si ingroasa si face materialnica mintea cea mai subtire.”

Sfantul Simeon din Muntele Minunat a fost hirotonit preot. Intr-o icoana veche, el apare zugravit savarsind Sfanta Liturghie, in memoria mamei sale, iar pe ucenici urcand in mod succesiv pana la el, pentru a primi Sfanta Impartasanie. In alta icoana, episcopul Dionisie al Seleuciei apare zugravit urcand la el si hirotonindu-l pe stalp.

Sfantul Simeon din Muntele Minunat

Dupa ce Sfantul Simeon a petrecut pe stalp vreme de optsprezece ani, el a mers in Muntele Minunat, unde, vreme de zece ani, s-a nevoit intr-un loc inalt si pietros. Apoi, suindu-se pe un stalp mai mic, a petrecut vreme de patruzeci si cinci de ani. Din cei optzeci si cinci de ani ai sai, saptezeci si noua i-a savarsit Sfantul Simeon cu lupta si cu rabdarea cea mai presus de firea omeneasca.

Sfantul Simeon, cel din Muntele Minunat, a trecut la cele vesnice in anul 592.

Moastele Sfantului Cuvios Simeon, cel din Muntele Minunat, mai exact, cinstitul sau Cap, se pastreaza cu mare evlavie in Manastirea Neamt, din judetul Neamt. Acest scump odor este incadrat intr-o cununa scumpa pe care, in limba slavona, sta scris: „Moaste de la Sfantul Simeon cel de la Muntele cel Minunat. S-au ferecat de Ioan Ștefan voievod, la leatul 6971 (1463).” Aceasta este, potrivit istoricilor, cea mai veche inscriptie pastrata de la Sfantul Voievod Stefan cel Mare.

Inscriptia in limba slavona este, totodata, certificatul de autenticitate al Sfintelor Moaste. Nu se stie insa cum au ajuns acestea in posesia Sfantului Stefan cel Mare. Este posibil ca ele sa fi fost o mostenire de familie sau un dar primit de voievodul roman pentru faptele de milostenie facute in Sfantul Munte Athos.

sursa:crestinortodox.ro, parohiacopou

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI