În 20 iulie 2017, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, aducătorul de ploi
Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Proroc Ilie în fiecare an pe 20 iulie. Sfântul Ilie este considerat de către credincioşi ca fiind făcător de minuni şi aducător de ploi în vremuri grele, de secetă.
Citește și: Mesaje de SFANTUL Ilie. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
Ilie, cunoscut ca fiind un proroc evreu este menţionat în cea de-a treia carte a regilor din Vechiul Testament în capitolele 17-20. În Noul Testament, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos aduce aminte de Ilie când vorbeşte Ioan Botezătorul spunându-i că Ilie este cel care trebuia să vină (Matei 11:14). În noul Testament acesta este menţionat şi în Matei 17:3, Marcu 9:4 şi Luca 9:30.
Sfântul Ilie provine din Tesvi în Galaad, făcând parte din tribul lui Aaron.
Legenda spune că la naşterea sa, tatăl lui Ilie a zărit oameni îmbrăcaţi în alb, care îl înveleau pe Sfântul Proroc în scutece de foc şi dându-i nume. De asemenea, aceştia îi dau să mănânce o flac[ră, care reprezenta simbolul râvnei pentru Dumnezeu.
De mic copil era foarte credincios, fiind mereu în poruncile Legii şi postind şi rugându-se neîncetat lucruri care l-au făcut să fie privit drept modelul vieţii mănăstireşti. Acesta a activat în Regatul de Nord, unde rege era Ahab. Acesta din urmă s-a căsătorit cu Isabela, o principesă păgână care l-a convertit la idoloatrie, astfel marcând începutul persecuţiei prorocilor şi credincioşilor.
Sfântul Ilie i s-a adresat direct lui Ahab şi încearcă să îl aducă pe calea cea bună, însă Ahab refuză. La spusele Profetului, o seceta groaznică se abătu asupra locului lăsând pagube inimaginabile în urma sa: pământul a fost ars, oamenii şi animalele mureau din lipsa hranei şi a izvoarelor, iar natura murea şi ea odată cu restul celor vii. Dumnezeu îi spune Prorocului să părăsească ţinutul, iar acesta se conformă şi, acoperit cu o piele de viţel şi una de oaie, merge la răul Chorrath, situat dincolo de Iordan, în apropierea bisericii Hozeva. Aplecandu-se să bea apă, Dumnezeu îi trimisese corbi – animale considerate impure şi crude faţă de progeniturile lor, în concepţia evreilor – pentru a-i aduce pâine şi carne, să îi stârnească astfel mila Prorocului. Odată ce seca şi cascadă, Domnul îl trimise la Sarepta din Sidon, călătorie menită de a-i deschide ochii lui Ilie. Citește și: Nume care se sărbătoresc de Sfântul Ilie
În drumul său, Ilie dă de o văduvă cu un copil căreia îi cere să îi facă o pâine cu făină şi uleiul pe care le mai avea. Această, ca gazdă primitoare îi face pe plac lui Ilie iar acesta îi promite că va avea făină şi ulei până când seceta va înceta. La câteva zile, fiul văduvei muri iar această îl bănui că i-a ucis copilul. Totuşi, Ilie lua trupul copilului şi îl urcă la etaj şi suflă de trei ori asupra trupului, chemându-l pe Dumnezeu şi copilul învie.
Simţind că urmează să meargă la Ceruri, îl alege că succesor al său pe Elisei. Dată fiind credinţa şi personalitatea de care a dat dovadă, Dumnezeu îl mută pe Ilie din viaţa pământească direct în cea cerească fără a trece prin poartă morţilor.
În tradiţia populară, în momentul în care se întâmplă fenomene meteorologice spectaculoase se spune că, de fapt, Ilie traversează cerul în căruţa lui de foc pentru a ne ocroti. Datorită faptului că este unul dintre profeţii evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaşte sub numele de Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
1 Februarie: Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Îndemn la lectură ca mod de dezvoltare a creativității, a empatiei și a gândirii critice
1 Februarie: Ziua Internaţională a Cititului Împreună. Îndemn la lectură ca mod de dezvoltare a creativității, a empatiei și a gândirii critice În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, oamenii din toată lumea citesc împreună cu voce tare și își împărtășesc poveștile, scopul principal fiind acela de a susține alfabetizarea ca un […]
1 februarie: Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Trifon, cel care alungă duhurile necurate
1 februarie: Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Trifon, cel care alungă duhurile necurate Sâmbătă, 1 februarie, Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe Sfântul Trifon – Aducatorul de belsug sau „Stăpânul Omizilor”, cunoscut ca ocrotitor al grădinilor, al livezilor, al viilor și al păsărilor, fiind cel ce îndepărtează insectele dăunătoare și păzește lanurile de secetă […]
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos”
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos” Pe 31 ianuarie sărbătorim ziua „de-a-ndoaselea”. Adică a mersului înapoi, a îmbrăcării pe dos, a vorbirii sau a scrisului în sens invers. Ziua oferă o ocazie de a ne inversa căile, direcția sau pur și simplu cămașa. Desert pentru micul […]