ÎÎCJ a început judecarea fostului șef DIICOT Alba, Ioan Mureșan, a lui Nicolae Cean și a ofițerului BCCO Alin Muntean
Fostul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan (foto stânga), fostul procuror Nicolae Cean și ofițerul BCCO Alin Muntean au avut miercuri, 12 noiembrie, primul termen de judecată în dosarul în care sunt acuzați de DNA, de represiune nedreaptă împotriva fostului comisar șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu.
Cu această ocazie, magistrații la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au dispus ridicarea măsurii controlul judiciar față de inculpaţii Cean Nicolaie şi Muntean Alin Mirel.
În urma şedinţei de judecată instanța Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţiţie a dispus următoarele:
“Admite cererile formulate de inculpaţii Cean Nicolaie şi Muntean Alin Mirel şi, în consecinţă: Revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 18 iulie 2014 faţă de fiecare dintre inculpaţii Cean Nicolaie şi Muntean Alin Mirel. Soluţia se va comunica instituţiilor prevăzute de art.215 alin.5 Cod procedură penală. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.
Ioan Mureșan a fost de sub controlul judiciar, în data de 20 august.
Astfel, cei trei inculpați vor fi cercetați în libertate, putând părăsi ţara, aceștia nemaifiind obligați să se prezinte periodic în faţa organelor de poliţie.
Reamintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus, în luna iulie 2014, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților:
MUREȘAN IOAN, procuror șef al DIICOT – ST Alba, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
– abuz în serviciu;
– represiune nedreaptă;
– fals intelectual;
CEAN NICOLAIE IOAN, fost procuror DIICOT în perioada 07.12.2009 – 15.08.2013, în prezent pensionat, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție;
MUNTEAN ALIN MIREL, ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de:
– abuz în serviciu;
– fals intelectual, în formă continuată;
– complicitate la infracțiunea de represiune nedreaptă.
CITEȘTE ȘI: Ioan Mureșan, Nicolae Cean și Alin Muntean vor fi judecați sub control judiciar – Dosar cu 57 de martori, în mare parte persoane ”călcate” de mascații lui Berbeceanu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Excelență în învățământ: Directorul unui liceu din Alba a obținut titlul de Directorul anului pentru inovație. Marius Pintea a modernizat școala cu tehnologie de ultimă generație
Excelență în învățământ: Directorul unui liceu din Alba a obținut titlul de Directorul anului pentru inovație. Marius Pintea a modernizat școala cu tehnologie de ultimă generație Marius Pintea, directorul liceului din Teiuș, a primit în 2025 titlul de „Directorul anului pentru inovare”, după ce a reușit să transforme școala pe care o conduce într-un centru […]
FOTO | APEL UMANITAR pentru o familie din Pâclișa care a rămas fără locuință în urma unui incendiu. Cinci persoane locuiesc într-o rulotă
APEL UMANITAR pentru o familie din Pâclișa care a rămas fără locuință în urma unui incendiu. Cinci persoane locuiesc într-o rulotă O tânără din Alba Iulia a inițiat un apel umanitar pentru o familie de 5 persoane care și-a pierdut locuința în urma unui incendiu. Oamenii trăiesc în cartierul albaiulian Pâclișa, iar de când au […]
VIDEO | Tanti Ana, bătrânica care trăiește singură în Apuseni cu 64 de lei pe lună, are casă nouă de Crăciun. Locuința, sfințită de Sfântul Andrei, în prezența voluntarilor care au renovat-o
Tanti Ana, bătrânica care trăiește singură cu 64 de lei pe lună, are casă nouă de Crăciun. Locuința, sfințită de Sfântul Andrei, în prezența voluntarilor care au renovat-o Tanti Ana, bătrânica de 85 de ani din satul Galați, județul Alba, care trăiește singură dintr-o indemnizație de 64 de lei, va avea parte de o bătrânețe […]
