Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea Ta

Îi spui sau te abţii?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Toţi avem secrete. În relaţiile apropiate, oamenii tind să ţină secrete de ruşine sau poate de teamă că partenerul va reacţiona într-un mod negativ. Cu toate că a fi respins, judecat sau ironizat nu reprezintă o cale de rezolvare a eventualei probleme, nici secretele nu fac întotdeauna bine. Practic, ţinând un secret se întârzie confruntarea cu realitatea. Păstrarea unui secret adaugă un plus de stres în viaţa individului, făcând situaţia să pară mult mai gravă decât este de fapt. Dezvăluirea unui secret poate fi benefică dacă îţi alegi cu grijă momentul. Înainte de a spune cuiva adevărul verde în faţă gândeşte-te bine ce vrei să obţii cu asta. Cântăreşte dacă asta va întări relaţia voastră sau pur şi simplu îl va răni pe celalalt.
lL-ai înşelat – S-a întâmplat, iar acum îţi pare rău. Ce e de făcut?
Instinctul îţi spune să ascunzi adevărul. Teoretic, vei crede că dacă îi ascunzi ce s-a întâmplat şi mergi mai departe, totul va fi ca înainte. Te înşeli. Sunt şanse ca tu să nu înveţi nimic din ce s-a întâmplat şi să calci din nou strâmb. În plus, vei fi constant măcinată de gândul că nu i-ai fost fidelă, iar relaţia voastră va avea de suferit în timp. Există anumite schimbări pe care persoana iubită le va sesiza în comportamentul tău, fapt ce îl va face să-şi pună întrebari. Pe de altă parte, dacă îi spui, va trebui să te pregăteşti în eventualitatea în care el nu va mai vrea să discute cu tine niciodată. Totuşi, trebuie să faci ce este corect şi asta înseamnă să-l laşi pe el să decidă.
lAi căpătat o boală cu transmitere sexuală
Ei bine, sănătatea lui ar trebui să fie pe primul loc. În mod normal, ar trebui să afle. Este corpul lui şi firesc ar fi să-l informezi. Ai grijă cum o faci. Dacă este vorba de o boală ce poate fi tratată, atunci ai grijă să subliniezi acest aspect. În plus, ar fi cazul să discutaţi serios în legătură cu partenerii pe care fiecare dintre voi i-a avut în trecut, pentru a identifica de unde vine problema.
lAi un vibrator la îndemână pentru zile negre
Majoritatea bărbaţilor se simt ameninţaţi când vine vorba de jucăriile sexuale. Au impresia că sunt o jucărie foarte eficientă, motiv pentru care se simt înlocuiţi. Frustrarea este întemeiată. Jucăriile respective pot să te satisfacă ore întregi, fără probleme. Asigură-te că el înţelege faptul că o bucată de plastic nu va putea niciodată să înlocuiască mângâierea tandră a unui bărbat. Nu este nicio ruşine în a-i spune ca îţi este atât de dor de el uneori încât apelezi la astfel de metode pentru a-ţi păstra apetitul sexual la cote maxime.
lNu poţi avea copii
Este un subiect delicat. Dacă sunteţi la începutul relaţiei, poţi să mai amâni puţin discuţia, având în vedere că nu vă cunoaşteţi încă prea bine. Dacă aţi ajuns la un stadiu avansat însă, ar fi indicat să îi spui înainte să decideţi că vreţi un copil. Motivul este simplu. Dacă ţii secretul, după nenumărate încercări eşuate, el va începe să se îndoiască de propria-i potenţă. Ai grijă să îi subliniezi că dacă vă iubiţi, nu este un capăt de lume. Există alternative precum inseminarea artificială sau chiar adopţia. Sinceritatea este cea mai bună soluţie în acest caz.
lEşti însărcinată
Nu eşti sigură cum va reacţiona? Nu rezolvi nimic ţinând un secret. Singura modalitate de a afla acest lucru este să îi spui. Fie că se va bucura de noul statut de tătic, fie că va fi reticent în legătură cu situaţia, măcar afli cum stau lucrurile şi decizi încotro să te îndrepţi. Secretul în acest caz nu îşi are rostul. Crezi că nu îşi va da seama şi singur atunci când natura îşi va urma cursul, oferindu-ţi rotunjimile unei viitoare mămici?
lIgiena lui lasă de dorit
Marea majoritate a bărbaţilor vor să audă lucrurile verde în faţă. Ştii doar că nu pricep aluziile. Dacă aveţi o relaţie solidă, faptul că îi spui nu ar trebui să afecteze în niciun fel relaţia voastră. Poţi totuşi să o iei pe ocolite întâi. Invită-l să faceţi duş împreună dimineaţa sau seara înainte să vă băgaţi în pat. Mergeţi la cumpărături şi spune-i că-ţi place un anumit parfum bărbătesc, sugerându-i că te face să te gândeşti la diverse scenarii fierbinţi. Poţi să i-l faci cadou, iar atunci când îl poartă fă-i complimente. Are probleme cu respiraţia? Nu îl suspecta din prima că nu se spală. Poate fi vorba de vreo carie sau problemă stomatologică nerezolvată. Pentru a nu-l face să se simtă prost, poţi vorbi cu medicul lui stomatolog. Atunci când merge la control acesta se va asigura dacă este vorba sau nu despre o asemenea situaţie. Dacă elimini toate cauzele medicale şi problema nu dispare, atunci e timpul să îi spui, dar nu o face ca pe un reproş. Alegerea cuvintelor poate face diferenţa dintre succes şi esec.
lMărimea chiar contează
Îl placi, dar „echipamentul” din dotare nu te satisface. Ce e de făcut? Dacă vrei să-l faci să se simtă prost sau dacă vrei să nu mai iasă din cochilia lui pentru o eternitate, spune-i! Dacă nu, abţine-te. Poate că actul sexual nu este satisfăcător din alte motive. Încearcă să le identifici înainte să dai vina pe dimensiuni. Iar dacă situaţia nu se remediază, gândeşte-te serios dacă vrei să mai rămâneţi împreună.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie

Ziarul Unirea

Publicat

în

VIDEO ȘTIREA TA | Festivalul cizmelor de cauciuc pe strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Prima zăpadă din iarna 2024-2025 nu a adus motive de bucurie Undeva în municipiul Alba Iulia, pe strada Emil Racoviță, prima zăpadă din iarna 2024 – 2025 nu adus motive de bucurie, ci mai degrabă revoltă din partea unui cetățean, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea