Idei de machiaj pentru Crăciun
Crăciunul se apropie cu paşi repezi şi încă nu ştii ce tip de machiaj să abordezi? Vrei ceva simplu sau ceva care să îţi pună ochii în evidenţă, ceva strălucitor? Vrei culori deschise sau un machiaj cât mai închis, gotic? Există câteva reguli de care trebuie să ţii cont, iar dacă vei face acest lucru totul va fi bine. Dacă alegi un machiaj al ochilor simplu, în culori neutre, accentul trebuie să cadă pe buze, iar dacă alegi un machiaj strident al ochilor, indiferent dacă optezi pentru nuanţe ţipătoare sau foarte închise, buzele nu trebuie intens colorate. Fondul de ten nu trebuie să fie mai închis decât culoarea pielii decât cu maximum o nuanţă. În obraji este de preferat să folosesşti un blush roz sau peach, nu un maro închis pentru că nu îţi va da un look natural, ci plastic. Rujurile cele mai în vogă pentru această perioadă a anului sunt cele roşii, fuchsia şi deep berry, un grena închis şi puternic. Exemple:
1) Aplică fondul de ten într-o culoare apropiată cu cea a pielii tale – Foloseşte un fard de pleoape violet, însă nu foarte puternic. Aplică-l pe toată suprafaţa pleoapei superioare, lăsând puţin spaţiu sub sprâncene. În colţul interior al ochilor şi în zona liberă de sub sprâncene aplică puţin fard incolor sidefat. Apoi, trasează un contur fin cu tuş sau creion negru, iar la alegere poţi trasa şi codiţe, însă nu foarte lungi. Dă-ţi genele cu rimel, aplică blush-ul în obraji şi colorează-ţi buzele într-un roz intens sau grena, însă nu foarte închis.
2) Alege o culoare pământie: bej, maro, crem, şi urmează apoi indicaţiile de la punctul 1. În ceea ce priveşte buzele, poţi opta pentru orice culoare. Totul se va potrivi perfect!
3) Alege un fard gri închis, pe care să îl aplici pe pleoape, lăsând un spaţiu liber sub sprâncene. În colţurile interioare aplică un fard deschis la culoare şi sidefat, de preferat un gri deschis. În zona dintre delimitarea fardului închis şi sprâncene, aplică un fard sidefat foarte deschis la nuanţă, de preferat incolor sau alb. Aplică tuş, rimelează-ţi genele, şi aplică în obraji un blush peach sau roz mediu. Pe buze foloseşte un roşu aprins.
4) Alege albastrul sau fucsia pentru fard şi urmează paşii de la punctul 4, înlocuind însă griul deschis cu un bleu deschis şi sidefat pentru porţiunea de sub sprâncene. Buzele le poţi colora atât în roşu cât şi într-un roz puternic sau fucsia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA | ,,Eu le las aici, dacă le vrei sunt ale tale”. Gest din suflet de Crăciun făcut de o persoană din Alba Iulia
,,Eu le las aici, dacă le vrei sunt ale tale”. Gest din suflet de Crăciun făcut de o persoană din Alba Iulia O persoană din Alba Iulia a lăsat mai multe mașinuțe sub decorațiunile din oraș, ca dar pentru copiii care le vor descoperi. Apoi a publicat o poză pe o rețea de socializare, într-un […]
FOTO ȘTIREA TA | Coadă la pâine în Alba Iulia, în Ajun de Crăciun: Oamenii așteaptă minute în șir
Coadă la pâine în Alba Iulia, în Ajun de Crăciun: Oamenii așteaptă minute în șir Albaiulienii sunt nevoiți să aștepte la coadă pentru pâine, în ajun de Crăciun. Mai multe persoane au stat minute în șir până au reușit să cumpere ceea ce doreau. Citește și: VIDEO | Primul om de zăpadă făcut de o […]
VIDEO ȘTIREA TA | La un pas de tragedie pe un drum din Alba: mașină forțată să iasă de pe carosabil pentru a evita un accident grav
La un pas de tragedie pe un drum din Alba: Mașină forțată să iasă de pe carosabil pentru a evita un accident grav Un accident grav, care s-ar fi putut solda cu rănirea, dacă nu chiar decesul, mai multor persoane, a fost la un pas să se producă pe un drum din județul Alba. Mai […]